Dr. Ioana Vasilescu e cercetătoare în lingvistică la LIMSI (Laboratoire d'Informatique pour la Mécanique et les Sciences de l'Ingénieur) al CNRS (Centre National de la Recherche Scientifique). Profesional, e recunoscătoare ţării adoptive, dar spune că sărbătorile şi prietenii, îi "vin" din România.
Activităţile sale ştiinţifice se situează la intersecţia dintre lingvistica tradiţională şi tehnologiile vocale. Ioana Vasilescu a participat şi participă la numeroase proiecte de cercetare europene şi internaţionale şi este autoarea a peste 30 de articole ştiinţifice.
Iubeşte România pentru că face parte profund din ceea ce este ea: relaţii cu ceilalţi şi cu locurile, cultura, tradiţiile.
"Sunt lucruri frumoase pe care le-am păstrat, le-am împărtăşit şi încerc să le transmit: legătura cu părinţii şi prietenii, literatura română cu care am crescut, sărbătorile... toate îmi vin din România. Istoria personală m-a purtat în locuri diferite, din Franta în Statele Unite, dar aceste lucruri înrădăcinate continuă să mă definească. De câţiva ani sunt cetăţean francez şi, ca şi românii din România, cetăţean european. Viaţa şi cultura franceză fac parte din ceea ce am devenit. Am sentimentul de a fi adăugat aceste noi realităţi pe un existent de care mă simt ataşată, pe care nu am simţit niciodată nevoia să îl uit", povesteşte Ioana Vasilescu.
Ioana Vasilescu consideră că datorează împlinirea sa profesională ţării care a adoptat-o, Franţa, pe care o reprezintă ori de câte ori îşi prezintă munca. Regretă însă că nu a avut ocazia să reprezinte cercetarea românească, dar speră să poată face asta în curând, având în vedere că noul cadru European o apropie mai mult de România
"Universităţi româneşti participă la proiecte de cercetare europene, întâlnesc colegi români în manifestări ştiinţifice internaţionale. Mi-aş fi dorit, evident, să contribui la cercetarea românească, dar am sentimentul acum că este numai o chestiune de timp", afirmă ea.
Acum în vârstă de 38 de ani, Ioana Vasilescu spune că a plecat din România în acea perioadă "de tranziţie", în plin amestec de inerţie pre 1989 şi efort de integrare europeană într-un sens foarte larg, nu numai politic dar şi ca mod de viaţă.
"Am crescut ca mulţi din generaţia mea probabil, cu tristeţea că străzile sunt ale nimănui şi că oricine poate arunca hârtii pe jos fără să culpabilizeze. Aceste schimbări se fac prin educaţie. Aş vrea, sper ca noile generaţii să aibă un alt raport cu ceea ce aparţine tuturor", declară Ioana Vasilescu.
Ar fi vrut să poată lua din România familia, profesorii, strada pe care a crescut, nucul din grădină, colindele, biblioteca tatălui ei, excursiile la Sinaia, câinele Lăbuţă, cozonacul mamei, bonboanele fondante...
"Pe ultimele două le iau de fiecare dată", spune cercetătoarea din Franţa.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
