„La 25 de ani de transformări dificile în Patria noastră, aş dori să fac un anunţ simbolic: în Polonia s-a finalizat transformarea sistemului. Ne bucurăm de succesul transformării poloneze şi construim pe acel fundament solid, ridicat cu 25 de ani în urmă, o casă din ce în ce mai frumoasă“, scrie fostul preşedinte al Poloniei Lech Walesa într-o opinie pentru Ziarul Financiar, apărută ieri într-un supliment al ZF despre businessul polonez în România.
2014 este un an al bilanţurilor pentru Polonia – 25 de ani de la schimbarea de regim, 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană – dar şi pentru România. În istoria unei ţări, 25 de ani înseamnă o generaţie. Este timp destul pentru a schimba o ţară, pentru a o pune pe o nouă traiectorie. Una era România la 1866, când a început domnia lui Carol I, şi alta era România la 1889, când independenţa era obţinută, iar drumul spre modernizare, cu toate instituţiile necesare – Constituţie, învăţământ primar obligatoriu, bancă naţională, universităţi, coduri juridice – era pornit.
Şi iată că astăzi înalţii oficiali polonezi, spre deosebire de cei locali, nu ezită să numească „transformările“ din Polonia „de succes“. Este ceea ce într-o recentă dezbatere la Banca Naţională a României – al cărei demers este pe de altă parte de salutat că intră în sfârşit şi în teritoriul economiei reale pentru a evalua ceea ce s-a schimbat în această perioadă în România – a fost evitat. Dezbaterea s-a intitulat pur şi simplu „Transformări în economia românească“.
Aceeaşi generaţie de lideri, dar un curaj diferit. „Astăzi Polonia arată cu totul altfel. Cred că putem afirma că reforma a reuşit, situaţia politică este stabilă, conducerea Republicii deţine un mandat democratic. Ca fost preşedinte, sunt mândru de ceea ce am realizat, deşi nu putem să uităm de multe domenii ale vieţii sociale care necesită îmbunătăţiri şi schimbări consecutive“, mai spune Lech Walesa în opinia publicată de ZF.
„Reforma a reuşit, sunt mândru de ceea ce am realizat.“ Cine este astăzi în stare în România, aflat de 25 de ani la putere, să pronunţe această frază? La 25 de ani de la Revoluţie şi în România a venit timpul unui decont. Cineva trebuie să îşi asume aşa cum Walesa îşi asumă – şi sigur este că în ţara sa are parte şi de contestări, nu numai de aplauze – aceşti 25 de ani de schimbări.
Nu se poate, după ce ai luat puterea şi ai promis oamenilor că le aduci nu numai libertatea, dar şi un nivel de trai cât de cât apropiat faţă de ceea ce ştiau că există în 1990 în vestul Europei, să nu pui pe masă astăzi un punct de vedere sincer asupra a ceea ce ai schimbat.
Da, transformări de succes, am încheiat reforma. Iată ce realizări am avut în aceşti 25 de ani! Poţi să mai vii astăzi să spui că nu ai terminat reforma? Cât poate dura o reformă? 100 de ani? Ironia este că România a pornit în 1990 ca nivel al PIB per capita peste Polonia, cu 2.300 de dolari România, faţă de 1.768 de dolari Polonia.
Astăzi, România este la 8.900 de dolari, la un sfert faţă de media UE, iar Polonia este la 13.400 de dolari PIB per capita, cu 50% mai mult faţă de România. Salariul mediu net în Polonia este de 900 de dolari pe lună, în România este de 450 de dolari pe lună. România are exporturi anuale de 50 de miliarde de euro, Polonia are de 200 de miliarde de euro.
În România sunt înregistrate 730 de companii cu capital polonez, în Polonia sunt sub 10 companii cu capital românesc. Mulţi îşi amintesc discuţiile din anii ’90, când Polonia era dată ca exemplu că a „tăiat coada câinelui dintr-o dată“, adică a trecut la liberalizarea preţurilor rapid, în timp ce România a amânat privatizările şi a injectat bani de la buget în companii şi în agricultura de stat.
Atunci şi acum Polonia era dată ca exemplu de privatizare, dar cel mai mare paradox este că astăzi Polonia are campioni naţionali în economie la care statul mai deţine participaţii semnificative sau chiar majoritare. Spre exemplu, cea mai mare bancă, PKO, compania petrolieră PKN Orlen, compania metalurgică KGHM sau asigurătorul PZU sunt companii lideri în sectoarele lor, cotate la bursă, dar care reprezintă campioni polonezi.
Iar la bursă polonezii au fost deştepţi, adică au adus ca acţionari fondurile de pensii private, care au ajuns la active de 50 de miliarde de euro, şi deci tot ei le controlează.
România nu mai are nici în petrol şi nici în sistemul bancar un campion naţional. Mulţi întreabă ce a făcut Polonia în această perioadă încât s-a distanţat aşa de mult de România şi dau ca exemplu absorbţia fondurilor europene. Este adevărat, este un punct câştigat, pentru că polonezii au reuşit să construiască 2.000 km de autostradă, iar fondurile în agricultură i-au dus pe polonezi în poziţia de a fi jucători de temut în Uniunea Europeană în acest sector. Acum este rândul cercetării şi inovaţiei, spune ambasadorul Marek Szczygiel într-un interviu pentru Ziarul Financiar, ca direcţie pentru cheltuirea fondurilor europene.
Din modul cum au acţionat polonezii se vede însă o mare diferenţă faţă de ceea ce s-a întâmplat în România în ultimii 25 de ani. Liderilor le-a păsat ce se întâmplă în economie. În România a prevalat ideea că investiţiile nu mai pot fi dirijate „din elicopter“, de la centru, întreprinderile au fost lăsate în paragină numai pentru a bifa recuperarea în privatizări şi astăzi suntem în situaţia în care dacă întrebi un prefect cum este cel de la Buzău - ceea ce arată Ziarul Financiar chiar într-un articol de azi – despre ce investiţii a atras judeţul în ultimul an şi ce planuri are pentru perioada următoare, te trimite la Banca Naţională (!).
O lipsă completă de preocupare pentru cât şi ce mai produce România, câte locuri de muncă sunt create şi cine le creează în fiecare judeţ, cum pot fi încurajaţi întreprinzătorii locali şi ce se poate face pentru a ghida dezvoltarea acolo unde trăiesc oamenii, pentru a aduce fermele de subzistenţă la nivelul de capacităţi productive pentru piaţă, ne-a adus astăzi în situaţia ca 30 din cele 41 de judeţe ale României să aibă mai puţin de 10% din populaţie salariată, iar în multe judeţe spitalul judeţean să fie cel mai mare angajator.
„Infrastructura are nevoie de îmbunătăţiri. Dar ar fi folositoare şi o informaţie mai bună, poţi găsi hoteluri izolate, dar nu există o bază universală cu hoteluri, organizată pe categorii şi organizată în limbi străine“, mai spune ambasadorul Poloniei, citat în Ziarul Financiar de ieri.
Iată cât de simplu şi de practic gândeşte un oficial apropiat de mediul de business. Iar ambasada Poloniei este un exemplu pentru sprijinul pe care îl dă companiilor poloneze care au venit să investească local. Îndoctrinaţi de fraze goale din manualele de economie, cum că „totul trebuie lăsat în bătaia vântului“, şi dacă se aşază o sămânţă de investiţii undeva e bine, dacă nu, nu, conducătorii României şi-au lăsat oraşele şi comunele să moară şi consătenii să plece în bejenie pentru un loc de muncă subplătit în construcţii, la spălat de vase sau îngrijit bătrâne în Occident.
Orice politică industrială de dezvoltare a fost considerată o blasfemie şi cu ceea ce a ajuns astăzi să se laude guvernul este un rating mai bun (şi acela aproape de junk) sau o menţinere a deficitului bugetar sub control. Când colo, vin ruşii să râdă de noi în telejurnale şi să ne arate că nici sare nu mai suntem în stare să producem de când am intrat în Uniunea Europeană, iar laptele românesc are gust bun, dar nu are loc la export.
Polonia şi România, 25 de ani de la începerea „transformărilor“, un bilanţ diferit. Diriguitorii României stau să se întrebe ce fel de „transformări“ am avut în această perioadă, polonezii îşi asumă ceea ce de altfel au şi reuşit să facă: să transforme o economie înapoiată într-un jucător puternic în Europa, iar astăzi Lech Walesa are curajul să anunţe că se ocupă „de elaborarea propriului decalog de valori universale, care ar trebui să constituie un solid punct de referinţă pentru această nouă Europă şi lume. Trebuie să definim şi să acceptăm legi universale şi comune, care vor permite popoarelor să coexiste, prin respectarea deosebirilor şi a colaborării amiabile“. Ambiţii mari, pe măsura liderilor.
