Eliade recunoaste dificultatea unei abordari atimpului sacru, avand in vedere diferenta insurmontabila dintreconceptualizarea timpului in societatile primitive si insocietatile occidentale categoricdesacralizate.
Daca, pentru omul modern,occidental, timpul se prezinta omogen, "unitar", pentru omulsocietatilor traditonale, el este eterogen, este portionat, exista"timp sacrusi timp profan", "timp comprimat si timp diluat", "timpfast si timp nefast" etc. Diferenta majora se poate inscrie inbinomul problematic "timp sacru - durata profana". Pentru unexponent al unei societati primitive, transformarea duratei profanein timp sacru este mai usor de indeplinit avand in vedere"deschiderea" pe care un primitiv o are, comparativ cu un modern.Deschiderea aceasta se refera la timpul religios. Timpul religioseste deosebit calitativ de timpul duratei obisnuite, astfel incatperticipantii la ritual sa poata primi cofirmarea uneicontemporaneitati cu "inceputurile".
Eliade chestioneaza datele dinperspectiva a ceea ce marcheaza specificitatea timpului sacru fatade timpul profan. Distinctia remarcata de Eliade in cadrulmorfologiei timpului sacru supune atentiei deosebirea dintre timpulreversibil prezent in sanctificarea existentei umane si caracterulde ireversibilitate prezent in conceptia moderna despre timp, careeste de altfel si definitorie pentru durata profana. Timpul sacruse supune catorva realitati structurale. Mai intai, timpul sacruisi dezvaluie relevanta in cadrul unui ritual, apoi, timp sacru(sau hierofanic) poate fi si timpul mitic, timpul originar (acel inillo tempore) in care toate au fost fondate si fundamentate. Insatimp sacru poate fi numit si ritmul cosmic, dupa care universulvizibil, fizic, se instituie. Asta pentru ca exista o legaturacosmico-temporala de ordin religios. Aceasta legatura se regasestein omologarea rituala dintre "lume" si timp. Cosmosul este vazut caun organism viu, care se naste, creste si moare periodic. "Lumea sereinnoieste in fiecare an, isi regaseste cu ocazia fiecaruiinceput de an sfintenia originara".
Ritmurile cosmice dezvaluiesubstratul de sacralitate al Cosmosului, timpul mitic este reiteratprin repetare, actiune de innoire, regenerare, restaurare. Timpulritualic, prin natura lui, suspenda ciclicitatea duratei profane(profanatoare). Periodicitatea, repetitia si prezentul eternformeaza cheia descifrarii raportului dintre neomogenitateatimpului sacru in raport cu durata profana. Periodicitateaintroduce in prezent timpul mitic, care este astfel re-prezentat.Repetitia este caracteristica principala a timpului ritualic.Prezentul etern face posibila eliminarea prin suspendare a timpuluiistoric prin faptul ca este "locul" viziunii beatifice ainceputurilor. Timpul originilor este, cu alte cuvinte, timpulcosmogoniei, cand toate au fost aduse la existenta. Acest timpcosmogonic slujeste drept model tuturor timpurilorsacre.
Timpul sacru nu este altcevadecat eternitatea. El este mereu recuperabil si mereu actual princaracterul lui repetitiv. Ritualurile si sarbatorile care reclamaun timp anumit pentru savarsire sunt parte a dorintei de prezentetern. Relativ la aceasta dorinta a lui Homo religiosus,mentalitatea primitiva face ca reductia timpului profan la oistoricitatate, lipsita de importanta unor evenimente majore, safie deosebit de pregnanta. Omul traditional identifica memoriaintamplarilor desprinse de arhetipul lor cu uitarea timpurilororiginare, in care manifestarea arhetipurilor se petreceanecamuflata.
Adevarata istorie este de fapt omito-istorie, afirma Mircea Eliade, referindu-se in continuare lamorfologia timpului sacru. Aceasta mito-istorie nu inregistreazadecat repetitia gesturilor arhetipale. Nostalgia timpuluitransistoric, trait fie ca regenerare periodica a timpuluioriginar, fie ca ekpyrosis, ca timp total regenerat, esteparalela nostalgiei dupa un spatiu sacru, intr-un feltransgeografic.
Mircea Eliade nu doreste sacombata sau sa critice diversele filosofii despre timp, considerandca rolul hotarator in identificarea problematicii timpului este"tipul de comportament existential" pe care fiinta umana il arefata cu timpul. In esenta, comportamentul fata de timp este celcare face diferenta intre un om religios si unul nereligios. Primulrefuza ceea ce se numeste astazi "prezent istoric", avanddezideratul unui timp al inceputurilor fara de sfarsit, doreste,altfel spus, vesnicia. "A ne afla in durata fara a-I maisuporta povara" este dorinta umana fundamentala, simetrica faptuluide a ne reintegra intr-un spatiu arhetipal (paradisul, lumeastramosilor, ospatul zeilor, etc.). Daca aceasta "nostalgie aeternitatii" nu devalorizeaza total timpul istoric, are totusitendinta de a-l transforma.
Mario Barangea. Nascutin Bucuresti. Licenta in filosofie - 2007 si Master in filosofie -2008, la Universitatea din Bucuresti. Actualmente este doctorand infilosofie in cadrul aceleiasi universitati. Absolvent al cursurilorde diplomatie europeana ale Scolii Diplomatice din Madrid.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
