Am fost invidios si nu-mi ascund nici astazi admiratia pentru asemenea constructii lexicale spectaculoase, chiar daca s-ar referi doar la o banala denumire stradala, gen Intrarea Antrenorilor sau Fundatura Eminescu. Cand le nascoceste un functionar de primarie, ele pot fi rezultatul celei mai nevinovate banalitati cartografice, dar si momentul - poate de un sublim neconstientizat - in care se intalnesc "realitatea din teren" cu cine stie ce reminiscenta culturala resuscitata, vibrand ciclic pe coarda sentimentala a "nasului" de ocazie.
Ca titluri de carti, insa, sintagmele de acest fel nu pot fi suspectate de lipsa unor motivatii simbolice. Ele poarta cu sine incarcaturi sugestive ce trezesc spiritul din amorteala si indeamna la meditatie. Ce fel de "fundaturi" si ce fel de "intersectii"? Sunt, toate aceste alcatuiri ale efemerului lumii, doar niste lucruri care, vorba unui poet, "trebuiau sa poarte un nume", ori ni se reveleaza (prin ce anume) si drept altceva? Einstein, de pilda, a fost cand "fundatura", cand "intersectie" - depinde de unde si de cine era privit. Pentru nazisti, care aclamau maretia statuara a arianului mitic si puritatea ideologica propovaduita in Mein Kampf, teoria relativitatii nu putea fi decat o speculatie lipsita de sens stiintific. O facatura a conspiratiei evreiesti mondiale, urmarind sa zapaceasca mintile germanilor autentici si sa-i indeparteze astfel de la maretele obiective practice pentru care Hitler ii socotea predestinati: dominatia lumii, Reichul milenarist si alte nazdravanii realist-utopice.
Einstein ca fundatura a fizicii, asadar. Tot ce nu intelegi, tot ce iese din tiparele unei gandiri pedestre, vag vizitata de conceptele newtoniene despre masa si timp, ar urma sa fie suspectat de fals si de aroganta perversitate. In fine, vremea nazistilor a trecut, nu insa si cea a gandirii primitive, care, in diferite ipostaze, insoteste specia umana de cand lumea, dubland dialectic exercitiile cele mai spectaculoase ale inteligentei. Nici astazi conceptele fizicii relativiste nu sunt la indemana oricarui elev care memoreaza mecanic formula E-mc2, dar macar nu le mai ameninta nimeni cu pistolul in mana. si, in plus, asa stranii si extraterestre cum par, ele se dovedesc indispensabile calculelor astronomice actuale, fie ca acestea din urma vizeaza framantatul peisaj al dimensiunilor macrocosmice, fie ca sprijina inginereste aventura umana prin sistemul solar.
Biografia lui Einstein nu este scutita de fapte paradoxale, intre care doua mi se par demne de a fi pomenite oricand. Primul ni-l arata la o tulburatoare intersectie ivita subit intre deplina mediocritate a performantelor sale preuniversitare si profunzimea de spirit dintr-o lucrare revolutionara in stiinta, precum Asupra electrodinamicii corpurilor in miscare, publicata la varsta de 26 de ani. Nu stiu ce balans al destinului s-a petrecut atunci, dar e limpede ca, in loc sa-l indrepte pe tanarul Albert spre o fireasca, sigura, comuna si chiar onorabila existenta de ceasornicar, rascrucea l-a intors cu fata spre o destinatie presarata cu valtori ale abstractiunilor fundamentale, care il asteptau pe el spre a le disciplina, conferindu-le un sens: relativitatea restransa si generalizata, legile efectului fotoelectric, efectul giromagnetic, probabilitatile de emisie si absorbtie a luminii. Cel de-al doilea fapt paradoxal si totodata de adanca semnificatie vine mai tarziu, spre batranete, in mijlocul unei alte intersectii, cand savantul, constient acum de forta distructiva a energiilor atomice declansate in prelungirea subtilelor cercetari incepute de el, penduleaza dramatic intre justificarea morala si avertisment.
"Intersectia Einstein" este, in sine, un punct de rascruce in conceptia stiintifica despre lume. Se poate spune pe buna dreptate ca, in lumea fotonilor si a celorlalte particule de materie, nimic nu va mai fi, de aici inainte, ca odinioara. Calmul si siguranta pe care ti le dadeau legile lui Newton s-au risipit subit in bulboana zapacitoare de minti a conceptelor noi, a imaginilor mentale flexibile, pe care le-au antrenat spatiul curb si timpul vazut ca o alta dimensiune a materiei. Matematicile superioare si fizica de astazi par domenii tot mai incalcite, mai nebuloase pentru omul de rand. Unii sunt tentati sa le ia, cu neincredere, drept jocuri de inteligenta desfasurate in gol, in vreme ce altii, furati de cavalcada conceptelor relativiste pe care le intrezaresc ca intr-o fascinanta lume paralela, il privesc pe inventatorul aventurii lor intelectuale ca printr-un ochean intors, vazandu-l in urma, tot mai mic, mic de tot.
Tuturor, Einstein le arata limba, demonstrand ca stie si sa se copilareasca la batranete, dar si intr-un gest de sfidare, pe care geniul il datoreaza cumva detractorilor sai. E ca si cum ar spune ca nimeni si nimic n-o sa-l scoata vreodata din intersectia pe care a provocat-o, a randuit-o dupa mintea lui si o stapaneste cu acte in regula.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
