Ziarul de Duminică

Inventarea lui Dumnezeu/ de Tudor Călin Zarojanu

Inventarea lui Dumnezeu/ de Tudor Călin Zarojanu

Autor: Tudor Calin Zarojanu

24.10.2014, 00:12 307

„Religia, o frază de dânşii inventată ca cu a ei putere să vă aplece-n jug”. Ideea nu-i aparţine lui Mihai Eminescu, aşa cum am fost noi învăţaţi la şcoală, că, de!, cădea bine, venea ca o mănuşă peste propaganda oficială. Afirmaţia aparţine unui personaj al lui Eminescu, agitatorul care nici măcar nu are nume: „Ah! – zise unul – spuneţi că-i omul o lumină?” De când am dat de versurile acesta din „Împărat şi proletar” mă tot bate gândul că Eminescu, om cu credinţă în Dumnezeu, intenţionat a strecurat în discursul din taverna mohorâtă o cacofonie: „ca cu a ei putere”...

Cu toate acestea şi dincolo de toate detaliile social-politice rămâne o întrebare căreia trebuie să-i răspundem cu seriozitate şi fără să ne enervăm: este religia o invenţie, şi anume una cu scop dictatorial?

Cu atât mai mult cu cât Albert Camus, scriitor excepţional şi filozof remarcabil, merge mult mai departe decât proletarul lui Eminescu, afirmând sentenţios: „Oamenii l-au inventat pe Dumnezeu ca să nu se sinucidă. Iată rezumatul istoriei universale de până acum”.

Sigur, e amuzant să-ţi imaginezi un om de Neanderthal care, între două confruntări cu fiarele sălbatice, e bântuit de idei suicidare şi atunci ce să facă şi el?, pac!, îl inventează pe Dumnezeu. Plus că a rezuma mii de ani de istorie la născocirea divinităţii înseamnă că aceasta s-a petrecut repetitiv. De ce? Nu le-a ieşit bine de prima dată? Sau e un proces continuu de updatare?

Iertare pentru sarcasm, dar n-aveam cum să-l evit. Nu, oamenii nu l-au inventat pe Dumnezeu şi afirm că acest lucru este valabil inclusiv din perspectivă liber cugetătoare. Cei care nu cred în Dumnezeu şi în nicio altă forţă supranaturală – e dreptul lor şi n-am de gând să-i dojenesc pentru asta – trebuie să accepte măcar atât: că în mintea şi sufletul credincioşilor Dumnezeu este fie prezent de la bun început – built in, incorporat – fie revelat, descoperit la un moment dat, în niciun caz inventat.

În al doilea rând, mă îndoiesc profund că majoritatea oamenilor – necum totalitatea lor – sunt obsedaţi de sinucidere şi noroc că l-au inventat pe Dumnezeu, că altfel îşi puneau ştreangul de gât. Dacă ar fi aşa, ar însemna că liber cugetătorii au făcut-o deja, toţi, nu?

Cu religia lucrurile sunt mai complexe, pentru că definiţa ei include şi credinţa propriu-zisă (care nu a fost inventată de nimeni, cel mult încurajată, ajutată, îndrumată), dar şi un ansamblu de ritualuri, reguli şi instituţii care, da, au fost inventate, au fost create de oameni.

Cu scopuri ascunse, dominatoare, manipulatoare? Nu, religiile lumii nu au fost create în acest fel. Ulterior, e drept, ele au fost folosite şi în acest fel, din păcate, şi de cele mai multe ori total împotriva ideilor şi sentimentelor pe care s-au întemeiat. S-au comis nenumărate crime în numele religiei creştine, centrată pe iubire. Iubirea, inclusiv a duşmanilor, este mesajul esenţial al lui Iisus Hristos. Iar islamismul extremist care a oripilat lumea ultimelor decenii se revendică de la un Coran care nu propovăduieşte nicicum violenţa. Ăsta-i omul! Gata să ucidă şi susţinând că asta a înţeles el din teoria darwinistă a evoluţiei: Păi, nu-i care pe care!?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO