Grupul chinez din industri auto BAIC Group vrea să cumpere o participaţie de 5% în gigantul german Daimler, încât încearcă să îşi consolideze investiţia în compania care produce Mercedes-Benz în China, Beijing Benz Automotive, potrivit unor surse citate de agenţia de presă Reuters.
BAIC i-a anunţat pe nemţii de la Daimler cu privire la intenţia de achiziţie mai devreme în acest an, potrivit surselor.
Grupul chinez a cerut autorităţilor din Beijing să-l susţină în achiziţia a 4-5% din Daimler. Potrivit Reuters, BAIC a început deja să cumpere acţiuni Daimler din piaţă.
„Preţul acţiunilor Daimler este momentan influenţat de un cumpărător ce pare că îşi consolidează o participaţie”, a declarat una dintre surse.
BAIC nu a răspuns la comentarii pentru agenţia de presă.
Nu este clar dacă BAIC Group are la dispoziţie 3 miliarde euro – necesarul pentru a achiziţiona o participaţie de 5% în Daimler – în contextul în care valoarea de piaţă a producătorului auto se ridică la peste 57 miliarde euro.
Documentele din Germania nu arată dacă BAIC are deja o participaţie semnificativă sau nu în Daimler, încât regulile de raportare ale ţării prevăd că un investitor poate prelua până la 3% dintr-o companie – acesta fiind pragul la care acel investitor trebuie să îşi declare deţinerea.
Daimler a exclus ideea de a vinde acţiuni noi pentru a lăsa loc unui investitor nou să îşi construiască o participaţie, forţând potenţialii cumpărători interesaţi să achiziţioneze acţiunile din piaţă.