Aerostar Bacău (ARS), companie ce activează în domeniul fabricaţiei de produse de aviaţie şi mentenanţă, a raportat pentru primul semestru din 2019 un profit net de 28,4 mil. lei, echivalentul unei scăderi de 37,4% şi afaceri de 176,7 mil. lei, plus 10% faţă de rezultatul obţinut în perioada similară din 2018.
Cea mai semnificativă investiţie a companiei în 2019 este pentru centrul de mentenanţă avioane civile de pe Aeroportul Iaşi, estimată la circa 10 milioane de euro.
„În ceea ce priveşte execuţia construcţiei, au fost finalizate etape importante, iar construcţia obiectivului de investiţii se face respectând obligaţiile care revin Aerostar în conformitate cu avizele eliberate de diverse instituţii pentru obţinerea Planului Urbanistic Zonal şi cu cele care au fost necesare pentru obţinerea autorizaţiei de construire a hangarului“, se arată în raportul semestrial.