Business Internaţional

Industria auto înfloreşte în est. Acum a venit şi vremea maşinilor electrice

Industria auto înfloreşte în est. Acum a venit şi...

Autor: Catalina Apostoiu

28.09.2017, 00:00 693

Polonia, cu o piaţă auto în creştere puternică, atrage acum şi interesul constructorilor auto care vor să se dezvolte pe segmentul autovehiculelor electrice. După ce compania sud-coreeană LG Chem anunţa la începutul acestei luni că va investi 387 milioane de dolari în divizia sa poloneză LG Chem Wroclaw Energy pentru a construi cea mai mare fabrică de baterii pentru autovehicule din Europa, producătorul auto american GM se arată interesat să construiască o fabrică de autovehicule electrice de 700-800 milioane de zloţi (163-187 mi­­lioane de euro) în Polonia.

Soarta investiţiei este însă nesigură după preluarea GM de către producătorul auto francez PSA, analiştii locali spunând că cred că proiectul va trebui aprobat de PSA, scrie Warsawvoice.pl. În primăvară Samsung SDI a finalizat înainte de termen construirea unei fabrici de baterii pentru maşini electrice în Ungaria. Uzina are capacitatea de a livra baterii pentru 50.000 de vehicule electrice pe an. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO