Companii
„Cafeneaua“ cu cele mai mari venituri din România: Hard Rock Café a ajuns la afaceri de 4 milioane de euro
Hard Rock Café
Localul Hard Rock Cafe din Parcul Regele Mihai I din Capitală şi-a majorat cifra de afaceri anul trecut cu aproape 12% până la 18,2 mil. lei (4 mil. euro). De altfel, businessul s-a aflat pe un trend ascendent încă de la intrarea pe piaţă în 2008.
„Cafeneaua“ îşi realizează veniturile atât din operaţiunile de zi cu zi, dar şi din organizarea a peste 100 de evenimente anual, conform celor mai recente date ZF.
Cifra de afaceri plasează unitatea în top zece al celor mai mari restaurante şi cafenele din România, top condus de Caru’ cu Bere, McDonald’s Dristor şi restaurantul Ikea, fiecare cu 5-7 milioane de euro pe an.
Hard Rock Cafe este un brand adus în franciză în România de compania Midi Development în spatele căreia se află, potrivit ultimelor date ale ZF, oamenii de afaceri Nicolae Badea, Radu Dimofte şi Lucian Vlad.
Oficialii grupului declarau anterior că nu vor să se extindă cu acest brand pe piaţa locală deoarece este un brand care merge în oraşele de peste 1 milion de locuitori, iar în România nu există niciun alt oraş de asemenea dimensiuni în afară de Bucureşti. Mai mult, compania nu vrea să se extindă însă nici în Bucureşti unde o unitate este suficientă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
1 milion de salariaţi români au dat lovitura: Fără să ştie o parte din salariaţii români au acţiuni în compania olandeză Philips prin Pilonul II de pensii Vital. Acţiunile companiei olandeze au crescut luni cu 40% pe bursa externă
-
ZF Reportaje industriale. Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi are 850 milioane de lei pe masă pentru investiţii până în 2030. Principalele direcţii în care vor merge banii sunt modernizarea actualei platforme de la Iaşi, noi fluxuri de producţie, cercetare
-
Alegeri locale 2024. Bucureştiul, un oraş sufocat, a cheltuit doar 30% din fondurile UE alocate în ultimii patru ani
-
Sărbătorile 2 în 1 îi supără pe hotelieri: „Sunt mai puţine rezervări, turistul de 1 Mai este diferit de cel de Paşte“
-
Bursă. Acţiunile companiilor de la BVB cu activitate pe Dunăre şi la Marea Neagră, evoluţii în scădere în 2024 faţă de anul trecut
-
Oamenii pleacă din industriile care sunt „uitate“ de autorităţi. Astăzi, industria chimică
-
Care sunt giganţii bancari care tranzacţionează datoria externă a României? HSBC, Société Générale şi JPMorgan au fost pe podium în 2023 în topul celor care vând bondurile externe. Top 10 banci unde se află datoria externă
-
Investitorii germani: „Sunt necesare investiţii urgente, semnificativ mai mari în formarea profesională şi continuă, atât din partea companiilor, cât mai ales din partea statului român“
-
A treia vânzare a CPI Property Group, fostul Immofinanz, în mai puţin de un an: dezvoltatorul vinde către orădenii de la Prima Development un teren de 6 hectare în zona Siseşti
-
Ministrul de externe Luminiţa Odobescu către guvernatorul BNR Mugur Isărescu la aniversarea a 20 de ani de când România este în NATO: Drumul a fost dificil acum 20 de ani. Cred că guvernatorul ştie foarte multe despre ce a stat la baza unei politici monetare solide şi adecvate în vremuri economice dificile.
-
ZF/ Libra Internet Bank Profesii Liberale. Stomatologii trebuie să creeze un plan de business la fel cum fac planuri de tratament pentrru pacienţi: „Tinerii au mult mai mult curaj antreprenorial“
-
ZF 15 minute cu un antreprenor. House of VLAdiLA, un business de design pornit în 2018 de doi antreprenori, vinde produse în peste 20 de ţări şi îşi propune o scalare internaţională a activităţii
-
Tarom are undă verde de la CE să scape de datorii de 50 mil. euro şi primeşte o injecţie de cap. Măsurile ar duce la redresarea businessului. În 2022, Tarom a avut pierderi de 55 mil. euro.ital de 45 mil. Euro
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Dan Popovici, OTP Asset Management: Piaţa fondurilor arată bine şi în trei sau patru ani putem vorbi de 1,5 milioane de investitori, iar activele vor fi mult mai sus
-
Afaceri de la Zero. Răzvan Iagamoş s-a întors din Londra la Baia Mare ca să deschidă o cafenea de specialitate cu prăjitorie. „La Londra costul greşelii ar fi fost mult mai mare“
-
ZF Agropower. Ce poate învăţa România de la Noua Zeelandă în sectorul ovinelor? Trecerea de la vânzarea de animale vii la procesare dublează preţul unui kilogram de carne. „Pentru industria noastră s-a deschis un drum şi de acum încolo depinde de fiecare asociaţie de producători să fructifice acest lucru“