După evenimentul major de punere în funcţiune a Sistemului Garanţie-Returnare pe 30 noiembrie 2023, anul 2024 aduce o perioadă de adaptare la principiile acestui model, impactul începând să fie vizibil abia din luna ianuarie, când vor intra pe piaţă cantităţi mai mari de produse etichetate ca având ambalaj cu garanţie.
O altă perioadă de adaptare va fi şi în ceea ce priveşte regulamentele europene care urmează să fie implementate uniform în ţările membre ale Uniunii Europene.
„Scopul este alinierea legislaţiei. Regulamentul nr. 1542/2023 privind bateriile şi deşeurile de baterii, de modificare a Directivei 2008/98/CE şi a Regulamentului (UE) 2019/1020 şi de abrogare a Directivei 2006/66/CE deja intrate în vigoare în vara anului 2023 aduc schimbări semnificative, una dintre ele fiind modificarea obiectivului de colectare a bateriilor de la 45% la 63%“, explică Daniela Dobre, CEO al companiei Green Environment Support, care furnizează consultanţă de mediu pentru agenţii economici.