Anul 2023 a fost mai blând pentru turismul local, însă nu au lipsit provocările. Creşterea costurilor de operare şi scăderea puterii de cumpărare au afectat economia locală, dar apetitul pentru călătorii a rămas unul ridicat. De asemenea, investitorii şi grupurile hoteliere s-au uitat tot mai atent la piaţa locală, care devine un punct important pe harta lor, astfel că a fost un an mai mult al anunţurilor de proiecte, decât a proiectelor finalizate în hotelărie.