Primul spital al Medicover din România va fi deschis în toamnăşi necesită investiţii de 20 mil. euro. Spitalul va reuni mai multespecialităţi medicale şi chirurgicale, dar va include şi omaternitate şi o secţie de pediatrie. Compania operează o reţea de11 clinici în Bucureşti şi în ţară, potrivit datelorfurnizate.
"Ca obiectiv principal îmi propun să pun în practică metode defurnizare a serviciilor medicale adaptate la piaţa actuală bazatepe experienţa mea profesională", a spus Bogdan Pană.
Pană, 40 de ani, va avea ca responsabilităţi coordonareaechipei medicale atât în clinicile Medicover, cât şi în cadrulprimului spital din România. El este medic primar, cuspecialitatea sănătate publică şi management sanitar, iar înultimii cinci ani a lucrat în cadrul spitalului Euroclinic.Spitalul Euroclinic, prima unitate privată de mari dimensiuni dinBucureşti, a fost preluat anul trecut de Centrul Medical Unirea(astăzi Regina Maria - reţeaua privată de sănătate).
La rândul său, în decembrie 2010 Medicover a adus un noudirector general la conducerea companiei în persoana CătălineiBălan, care a reorganizat organigrama companiei, înfiinţând noipoziţii, aşa cum este cazul celei de director executiv ocupată acumde Bogdan Pană, sau aducând oameni noi. Alte poziţii nou-create aufost cele de director vânzări corporate, ocupată de Mihaela Iancu(care anterior a avut o poziţie similară în cadrul MedLife), şidirector operaţiuni spital şi centre medicale, post ocupat de DanaButoi (recrutată de la Centrul Medical Unirea - în prezent ReginaMaria, reţeaua privată de sănătate), conform unor informaţiifurnizate anterior de companie.
Până la începutul acestui an, Medicover a avut o strategieprecaută pe piaţa serviciilor medicale private, generată de faptulcă reprezentanţii grupului suedez au preferat să-şi concentrezeresursele pe deschiderea unui spital de mari dimensiuni pe piaţadin Polonia.
Acum însă firma a intrat în "etapa România" în care deruleazăinvestiţii masive în această piaţă. Pe lângă spitalul de 20 demilioane de euro care urmează să se lanseze în toamna acestui an,compania are în vedere şi un spital de dimensiuni mai mari, iarpotrivit unor informaţii anterioare, suma implicată de acestproiect ar fi de peste 50 de milioane de euro.
Grupul suedez Medicover operează în România reţeaua de clinicicu acelaşi nume, dar şi o reţea de laboratoare Synevo, iar anulacesta şi-a propus să ajungă la o cifră de afaceri de 30-35 mil.euro, în creştere cu peste 20% comparativ cu 2010.
Pe piaţa de peste 400 milioane de euro a serviciilor medicaleprivate sunt prezente firme precum MedLife, Medicover, ReginaMaria, Euromedic, Sanador, Polisano, Gral, Romar.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels