Eveniment

Ce le recomandă Poliţia turiştilor care se întorc de pe litoral

Ce le recomandă Poliţia turiştilor care se întorc de...

Autor: Cătălin Legănel

06.05.2013, 11:49 260

"Având în vedere faptul că minivacanţa este la final, iar cei peste 30.000 de turişti care, potrivit estimărilor, s-au aflat pe litoral în perioada premergătoare şi prima zi de Paşte, dar şi în zilele de 1 şi 2 mai, urmează să revină în localităţile lor de domiciliu, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa vin în sprijinul acestora cu o serie de recomandări cu caracter preventiv, pentru ajungerea la destinaţie în siguranţă”, spune purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Constanţa, Gelu Manolescu.

Astfel, turiştii care părăsesc sudul litoralului cu destinaţia Bucureşti pot alege una din următoarele variante pentru evitarea blocajelor în trafic: Vama Veche - 2 Mai- Mangalia (DN39) - Agigea - A2 - Bucureşti; Vama Veche - 2 Mai - Mangalia (DN39) - Eforie - Constanţa - Murfatlar - Medgidia - Cernavodă - A2 - Bucureşti.

Celor care părăsesc nordul litoralului de la Constanţa cu destinaţia Bucureşti, poliţiştii le recomandă unul din traseele Constanţa - A4 - A2 - Bucureşti; Constanţa - DN2A - Hârşova - Slobozia - Drajna - DN21 - A2 - Bucureşti.

Pentru fluidizarea traficului şi pentru a preveni accidentele care se pot produce pe fondul vitezei excesive şi al depăşirilor neregulamentare, poliţiştii rutieri vor acţiona pe tot parcursul zilei de luni pe drumurile naţionale din Constanţa: DN 3, DN 22C, DN2A, DN 22, DN 38 şi DN 39, în timp ce traficul rutier de pe Autostrada Soarelui va fi supravegheat cu ajutorul unui elicopter.

La rândul lor, poliţiştii de frontieră îi sfătuiesc pe turiştii care au petrecut sărbătorile în staţiunile bulgăreşti de la Marea Neagră ca la revenirea în ţară să folosească, pe lângă Vama Veche, şi punctele de frontieră de la Negru Vodă şi Ostrov, pentru a evita situaţia creată vineri, când,pe sensul de ieşire din ţară s-au creat cozi de câţiva kilometri în Punctul de Trecere a Frontierei TF Vama Veche.

"Pentru ca punctul de frontieră de la Vama Veche să nu se aglomereze din nou, iar cei care se întorc acasă să stea cu orele în şir la coadă, rugămintea noastră este ca aceştia să folosească şi punctele de frontieră de la Negru Vodă şi Ostrov", a spus purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă Constanţa, Marius Niculescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO