„Bună ziua! Numele meu este Alina Vasiliu şi sunt jurnalist la Ziarul Financiar. Vă contactez cu o solicitare în vederea unui material la care lucrez, iar în acest sens aş avea nevoie de răspunsurile dumneavoastră la următoarele întrebări până cel târziu VINERI, 12 APRILIE, vă rog.
• Câte cărţi de identitate au fost emise în sectorul dumneavoastră în fiecare din ultimii cinci ani (2019-2023) pentru adrese noi, care nu existau anterior, în contextul dezvoltării imobiliare?
• Care sunt primele cinci astfel de adrese după numărul de cărţi de identitate eliberate (stradă, număr)?
Aştept cu interes răspunsul dumneavoastră.
Mulţumesc.”
Este o solicitare pe care am trimis-o pe 8 aprilie 2024, prin email, către primăriile tuturor sectoarelor din Bucureşti, ca parte a unui demers jurnalistic cu o bătaie mai lungă. În tumultul dezvoltării imobiliare, susţinută într-o mare măsură de transformarea unor foste platforme industriale în blocuri de locuinţe, numeroşi locuitori din Bucureşti s-au trezit în situaţia în care adresele lor nu sunt arondate niciunei şcoli. S-au ridicat blocuri cu mai multe numere şi scări, dar de fapt întregul teren pe care îl împart are o singură adresă, cea a fostelor fabrici care funcţionau cândva acolo.
Unul dintre efecte este faptul că aceşti cetăţeni, în calitate de votanţi, nu au nicio şcoală căreia să-i corespundă pentru a-şi exercita drepturile electorale, aşa că este chiar o curiozitate cum vor rezolva autorităţile această problemă.
Mai grav este însă că nici copiii acestor familii nu sunt arondaţi, iar provocarea constă în găsirea acelor grădiniţe şi şcoli la care să se poată înscrie. Ziarul Financiar lucrează la o investigaţie pe această temă, rezultatele urmând să fie publicate în perioada următoare.
Mai surprinzător decât bâlbâiala autorităţilor într-o astfel de problemă de natură birocratică este însă răspunsul primit de ZF la solicitarea enunţată mai sus. În 2024, în Bucureşti, primăria unui sector – 5, mai exact – a răspuns la întrebările transmise online trimiţând pe adresa redacţiei un plic cu o coală A4 printată, care, de fapt, transmite că nu poate pune la dispoziţie informaţiile solicitate.
„Ca urmare a adresei dumneavoastră, transmisă prin e-mail la data de 8.04.2024, prin care solicitaţi date statistice referitoare la numărul de cărţi de identitate emise la nivelul Serviciului Evidenţa Populaţiei Sector 5 în ultimii cinci ani (2019-2023) pentru adrese noi, precum şi solicitarea primelor cinci adrese (domicilii care nu existau anterior), după numărul de cărţi de identitate eliberate, vă informăm că instituţia noastră nu deţine aceste informaţii, astfel încât vă sugerăm să vă adresaţi Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor”, se arată în răspunsul întocmit de Emilia Ghiţă, semnat de directorul general Elena Dăncilă, semnat şi ştampilat de administratorul public Iulian-Constantin Cârlogea.
În Bucureştiul anului 2024, în pragul unui nou rând de alegeri în care se promit iarăşi digitalizări şi comunităţi smart, reacţia unei primării de sector la o solicitare primită online a fost să întocmească un răspuns în Word, să-l printeze, să-l introducă într-un plic şi să-l trimită prin Poşta Română la adresa redacţiei de la care a primit întrebările.
Halucinant? Da, cu atât mai mult cu cât plicul nu conţine documente care, să spunem, n-ar fi putut fi transmise altfel decât prin poştă, ci cuprinde, într-un paragraf, un răspuns care ne trimite la o altă instituţie, într-un joc al paselor atât de clasic şi de simplu pentru autorităţile locale.
Într-o ţară în care digitalizarea sistemului public se mişcă în ritm de melc şi cu poticneli la fiecare pas, aceasta este cea mai clară oglindă a dorinţei instituţiilor de a îmbrăţişa tehnologia. Deşi parcă pare uşor forţat să mai numeşti utilizare a tehnologiei trimiterea unui email în 2024, când telefoanele pe care le purtăm cu toţii în buzunare şi genţi pot face atâtea lucruri cândva de neimaginat.
Ce pretenţii să mai putem avea, în aceste condiţii, de la întreprinderi mici din domenii precum agricultură sau construcţii, ale căror fondatori prea rar ajung să interacţioneze cu un computer, pentru că munca lor de zi cu zi este pe câmp şi pe şantiere, nu în birou, în faţa ecranelor şi a tastaturilor, unde îşi petrec zi de zi câte opt ore funcţionarii din primării?
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene lansase anul trecut un program pentru finanţarea proiectelor de digitalizare pentru IMM-urile din afara domeniului IT, finanţat prin PNRR, cu scopul – evident – de a accelera digitalizarea acestor businessuri. Încetineala – notorie – cu care se mişcă instituţiile a făcut însă ca cei care aplicaseră să nu se mai califice acum pentru achiziţionarea echipamentelor pe care le-au trecut în ofertele depuse iniţial. De ce? Pentru că preţurile nu mai corespund, iar tehnologia este deja învechită. Calculatoarele trecute în oferte sunt acum de generaţie veche, au fost lansate altele între timp şi, evident, la alte preţuri.
Acesta e gradul de prioritizare a digitalizării în România, acesta este exemplul pe care îl dau instituţiile locale cetăţenilor. De pe strada Fabrica de Chibrituri nr. 9-11, în apropiere de Parcul Carol, acolo unde se află sediul Primăriei Sectorului 5, până pe Bulevardul Aviatorilor nr. 45, unde este redacţia Ziarului Financiar, se ajunge cu maşina în 24 de minute la oră de vârf. Mai puţin, aşadar, la o oră cu trafic redus. Un email ar fi ajuns însă în mai puţin de zece secunde. Răspunsul primăriei, transmis prin poştă, a ajuns la redacţie pe 19 aprilie, la 11 zile de la primirea solicitării, în condiţiile în care presupunerea este că redactarea lui nu a durat prea mult, ţinând cont că nu cuprinde un răspuns concret la cele două întrebări.
Răspunsul de-a dreptul fascinant al Primăriei Sectorului 5 – nu prin conţinut, ci prin formă – îmi aminteşte de o altă experienţă care m-a redus la tăcere. În 2021, solicitând Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) date privind evoluţia anuală a numărului de persoane care şi-au stabilit domiciliul în comuna Chiajna din 2000 încoace, reprezentanţii DEPABD au ţinut să precizeze că „tariful pentru furnizările de date care presupun exploatarea sistemului informatic central de evidenţă a persoanelor este de 120 de lei/ oră de exploatare, iar pentru obţinerea situaţiei de interes, durata de exploatare a sistemului informatic central de calcul este de 30 de minute. În situaţia în care menţineţi interesul pentru transmiterea datelor statistice referitoare la numărul stabilirilor de domiciliu pe raza UAT Chiajna din 2000 până în prezent, în condiţiile prezentate, DEPABD manifestă disponibilitatea de a extrage informaţiile ulterior achitării contravalorii acestui serviciu (60 de lei)”, indicând totodată numărul de cont şi solicitând dovada achitării, înainte de a demara căutarea datelor.
Într-o epocă în care digitalizarea este la degetul mic al celei mai mici companii şi al fiecărui cetăţean, răspunsul Direcţiei pentru Evidenţa Populaţiei şi Administrarea Bazelor de Date este din nou halucinant, mai ales în condiţiile în care bazele de date sunt tocmai obiectul muncii acestei instituţii.
Pentru curioşi aşadar, cam aici este nivelul digitalizării instituţiilor din România. Nici nu ştiu dacă merită să vrem să ştim ce va urma.
