Eveniment

Fostul tenismen Ilie Năstase, al doilea dosar penal într-o zi. Ce spune acesta: Poliţiştii să folosească mai întâi capul

Fostul tenismen Ilie Năstase, al doilea dosar penal...

Autor: Departamentul Social

25.05.2018, 11:42 261

Reprezentanţii Brigăzii Rutiere a Poliţiei au precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că Ilie Năstase a fost depistat în trafic, în apropierea Spitalului Floreasca, conducând un scuter pentru care legea prevede obligativitatea permisului de conducere, în condiţiile în care fostul jucător de tenis are permisul suspendat având în vedere că vineri dimineaţă a fost prins băut la volan.

Prin urmare, lui Ilie Năstase îi va fi întocmit un nou dosar penal pentru conducerea unui autovehicul având dreptul de conducere suspendat.

Fostul jucător de tenis i-a acuzat pe poliţiştii care l-au ridicat prima oară că au fost brutali, punându-i cătuşe.

"Nu am vrut să dau testul (n.r.: cu etilotest) şi mi-au pus cătuşele, penbtru că nu au crezut că am băut două beri. Nici nu trebuia să îmi oprească carnetul pentru acea alcoolemie. Au fost puţini brutali cu mine, la 72 de ani. Erau şase în lateral şi unul în spate. Am urme de la cătuşe, am şi pe spate. M-au împins, cum puteam să fug. Poate dacă eram terorist? Mă ustură şi mă doare. Cred că ar trebui să folosească capul înainte de picioare şi forţa", a declarat Ilie Năstase, vineri dimineaţa, la Antena 3.

Surse judiciare au declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că Ilie Năstase a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii i-au reţinut şi permisul de conducere fostului jucător de tenis pe o perioadă de trei luni. În plus, acesta a fost amendat cu 1.000 de lei pentru injurii adresate agenţilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO