Eveniment

IMM-urile ar putea adopta standardele IFRS în 2012-2013

IMM-urile ar putea adopta standardele IFRS în 2012-2013

Autor: Izabela Badarau

05.09.2010, 23:54 330

Standardele internaţionale de raportare financiară (IFRS),utilizate în prezent de marile companii şi bănci, ar putea fifolosite şi de IMM-urile din România peste trei ani, spune MarinToma, preşedintele Corpului Experţilor Contabili şi ContabililorAutorizaţi din România (CECCAR).

"Sprijinim adoptarea IFRS şi pentru întreprinderile mici şimijlocii din România. Este un proiect mare, pe care sperăm să-lfinalizăm într-un an şi jumătate sau doi. Încercăm să găsim unechilibru între costurile şi beneficiile pe care le aduceraportarea conform IFRS. Este de fapt vorba de o adaptare a ceea ceavem deja şi o aliniere la IFRS", a declarat Toma pentru ZF, încadrul Congresului profesiei contabile din România, care a reunitla Bucureşti peste 1.500 de specialişti contabili din ţară şi dinlume.

Board-ul standardelor internaţionale de contabilitate (IASB), celcare emite standardele IFRS, a făcut o variantă mai simplă pentrufirmele mici. "Varianta pentru IMM-uri nu are mai mult de 230 depagini, fiind mult simplificată faţă de standardele internaţionalecomplete", a spus Paul Pacter, membru în Consiliul IASB. El a spusieri la Bucureşti că 65 de ţări la nivel global au adoptat sauplănuiesc să adopte standardele IFRS pentru IMM-uri, printre carese numără Guyana, Venezuela, Brazilia sau Surinam. În UE, 19 ţăriintenţionează să adopte standardele IFRS pentru IMM-uri, potrivitlui Pacter. "Numai în Europa sunt 55 de standarde locale decontabilitate diferite pentru IMM-uri. Firmele fac tranzacţii înafara graniţelor sau au nevoie de finanţare. Cum poţi să conduci unbusiness când sunt atâtea diferenţe?", a spus Pacter.

Pe de altă parte, unii susţin că adoptarea standardelorinternaţionale de contabilitate şi de către firmele mai mici esteprea complicată. "Pot garanta că dacă IMM-urile ar adoptastandardele IFRS, în următorii zece ani micii profesionişticontabili vor fi în afara pieţei. Standardele internaţionale suntprea complexe", a susţinut Luc Hendrickx, director de relaţiiexterne la Asociaţia Europeană pentru IMM-uri (UEAPME). El a arătatcă la nivelul UE, din 25 de milioane de întreprinderi, 99,8% suntIMM-uri, dintre care jumătate sunt firme cu un singur angajat."Este încă şocant că politicile sunt conduse de marile industrii",a mai spus Hendrickx.
Politicienii vor avea mai puţină putere în conducerea politicilorfiscale, în prezent folosindu-se şi de reglementări contabilepentru a favoriza creşterea veniturilor bugetare, ceea ce ridică unsemn de întrebare asupra uşurinţei cu care vor fi adoptatestandardele IFRS.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO