ZF 24

Locomotiva Europei a prins viteză: Industria germană începe să se redreseze, după o creştere surprinzătoare înregistrată la începutul anului

Locomotiva Europei a prins viteză: Industria germană...

Autor: Andrei Şerbănescu

08.04.2024, 13:34 4455

Industria germană şi-a revenit surprinzător la începutul lui 2024, după ce producţia fabricilor a înregistrat în februarie cel mai rapid ritm de creştere din ultimul an, datorită creşterii puternice în construcţii şi în industria auto, raportează Financial Times.

Creşterea lunară de 2,1% a producătorilor germani a depăşit cu mult creşterea de 0,3% prognozată de economişti în cadrul unui sondaj Reuters. A fost a doua lună de creştere solidă pentru industria germană, după o creştere revizuită în sus de 1,3% în ianuarie.

Economiştii au declarat că recenta redresare a industriei germane a redus şansele ca cea mai mare economie a Europei să se restrângă din nou în primul trimestru. Cu toate acestea, sectorul nu a ieşit din impas, producţia industrială fiind încă în scădere cu 4,9% faţă de anul trecut şi cu aproape 8% faţă de vârful înregistrat înaintea pandemiei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO