BOOK.COM/ Miros de femeie

… Asta te izbeste aproape de la primele randuri, in careprotagonista face sex cu o prostituata intr-un cimitir dinLiverpool. Si nu, nu e "parfum de femeie", ci miros, damf, iz,uneori chiar mai mult decat atat, un continuum olfactiv gretos,dezgustator (cel putin, teoretic!). Feminitate in absolutul einaturalist - nu mai putin seducator, totusi, intr-o continuarasturnare de perceptie - cu puhoaie de secretii care inundapagina. Nu se face deloc economie de sucuri vaginale, de sperma, desaliva, de sange, de fiere, de voma et caetera. Este aceasta oimagine pertinenta pentru nefericire, o posibila epifanie, in tusegroase, neconcesive, a deznadejdii? Toate umorile lumii ar puteaele rascumpara ceva? Din fericire, autoarea nu pune problematezist, nu incearca sa reconverteasca nimic in sublim, arebours.

In plina criza de abandon familial, Millie a lui Helen Walshsufera si, in numele suferintei ei, exorcizeaza o suma de patimi.Asta nici nu o vindeca, dar nici - pana la proba contrarie - nu oucide. Drogurile parca nu-s la fel de devastatoare ca-n"Trainspotting", insa alcoolul da. Sexul e o mare dezordine, cupasiuni ocazionale, de cele mai multe ori de un lesbianism vibrant,dus pana in cele mai perverse detalii, explicitate pizduitor.Millie se excita usor, e suficient ca sfarcul unei prostituateordinare sa se intareasca, iar ea intra intr-un palpit frenetic. Nue doar pofta hulpava, contractie necontrolata a muschilor vaginaliin jurul unei sticle reci manuite cu dexteritate, ci si o forma nuse stie cat de paradoxala de mila (episodul cu adolescenta dinveceu, posibil abuzata de un parinte, dar dusa de Millie, printr-unviol liber consimtit, la un tandru dar ferm orgasm recuperator).Personajul are disponibilitate, pe fondul orgiilor bahice si/saupsihedelice, si pentru acuplari violente cu parteneri de sex opus.Acuplarea cu ei poate fi o forma intuitiva de razbunare, fiindca,in plan afectiv, toti barbatii sunt fundamental vinovati. Desigur,cel dintai este tatal, cel descoperit vinovat de plecarea mamei (pecare Millie spera sa o regaseasca dincolo de finalul deschis alcartii). Prietenii barbati sunt, la randul lor, la fel deculpabili, vor trada fiecare, vor da dovada de lasitate, vorprofita de delirul ei erotic de factura isterica.

Senzatia pe care o lasa aceasta proza densa, narand toateanxietatile unui mod de viata contemporan, este ca, totusi,masculinul e doar o sursa de figuratie, pretext de extrovertireretorica a dilemei existentiale feminine. Paradigma masculina - cuJamie in rol de co-narator conventional - ofera, doar, catevadintre posibilele surse ale dramei, nu devine si cutie de rezonantaveridica pentru ecourile dramei. Practic, periodic, barbatii care ocompun sunt uitati pe traseu. Asta si fiindca Millie nu-si propunesa fie o invingatoare, o justitiara. Lejeritatea ei erotica nucamufleaza vreun conflict maniheist al sexelor. Ea nu vrea sajustifice neaparat ardoarea homosexuala prin dezamagirea produsa derelatiile heterosexuale (care exista - de la cea produsa depenibilul dezvirginator din adolescenta la cea indusa de cei maibuni amici de mai tarziu - dar nu este determinanta pentrudevastatoarea cadere in sine).

"Brass" (pe romaneste, ar veni, argotic, un soi de "Japita"combinata cu "Rebela") este, in principal, un roman al feminitatiiconfuze de azi (destul de apropiat ca atmosfera cu "Trage-mi-o!" allui Virginie Despentes). Lumea lui Millie este un puzzle moral dincare lipsesc aproape toate piesele esentiale. Ea nu are nici unreper absolut, se misca intr-un spatiu brownian, in care oricemiscare pare posibila. Adesea, deciziile sunt aleatorii, guvernatemai degraba de impulsuri de moment mediate de trairile sub alcoolsau substante halucinogene, decat de silogismele deduse dintr-oexperienta de viata consistenta. Ceea ce confera greutate specificaacestor intamplari este, fara nici o mirare, tocmai caracterul lorsuperfluu. Autoarea nu se chinuie sa construiasca parabole grele desens, ea doar vrea sa imprime textului aerul de viata traita catmai firesc (aici, ne reintoarcem la Irvine Welsh!). Or, existentalui Millie, dependenta sau nu de un filon autobiografic oricumlesne de intuit (prima pastila de Ecstasy luata la 13 ani, aparitiepe scena travestitilor din… Barcelona la 16 ani, tot acolo primapasiune lesbiana dar si o intensa activitate de "combinatoare" aprostituatelor cu clientii lor s.a.m.d.), sta sub semnul kunderianal insuportabilei usuratati a fiintei, nu se incadreaza deloc inscheme cat de cat previzibile. A nu se intelege de aici ca eroinaar fi vreuna dependenta numai de propria ei superficialitate, usorde strivit - la modul cel mai conventional - de crancenul malaxorcotidian. Nici pe departe! Walsh stie cum sa faca echilibristica pepanza de paianjen a naratiunii, alternand sofismele unei BridgetJones pe dos, prea putin interesata de a surclasa tot felul decomplexe, frustrari sau bariere culturale, cu crizele violente depersonalitate ale unui pseudo-Alfie de sex feminin (si avand cutotul alte interese de colectionar).