Bucurestii sub ocupatie
La 23 noiembrie 1916 (6 decembrie dupa stilul nou), Bucurestiul cade sub ocupatia germanilor, a austro-ungarilor, bulgarilor si turcilor, aliati in primul razboi mondial. Cade dupa „o campanie frumoasa", cum au numit-o germanii, care duce trupele lor intr-un ritm alert la ocuparea a doua treimi din teritoriul Vechii Romanii.
A fost „frumoasa" aceasta campanie pentru germani deoarece luptele din Transilvania si apoi din campia munteana la care au participat trupele lor n-au avut intensitatea celor din Vest, pierderile au fost mai mici si, in plus, au scapat de ucigatorul razboi de pozitii, in Romania trecand la un razboi de miscare. Inceput la 15 august, razboiul cu Romania ajunsese pe Siret la sfarsitul lui ianuarie 1917, cand frontul se stabilizeaza. „A fi fost in Romania a fost un noroc pentru fiecare", nota un ofiter bavarez de Stat Major. Desigur, comparativ cu Frontul din Vest.
Inaintand in Romania, germanii, cum arata marturiile lor, sunt neplacut surprinsi de starea proasta a drumurilor, de satele neingrijite, de contrastul cu frumosul peisaj, de discrepanta dintre pamantul „exceptional de fertil" si cultivarea rudimentara, care diminua exasperant recolta. Cauzele erau, dupa marturiile germane, metodele rudimentare de cultivare, uneltele inapoiate, conditia sociala a taranului. Acesta se multumea doar cu strictul necesar pentru existenta. Diferenta fata de oras era izbitoare.
Bucurestiul e descris de Alfred von Olberg ca „un mare oras, curat si modern. Strazile principale asfaltate, cele secundare pavate, numeroase cladiri de stat si publice, vile magnifice, hoteluri foarte bine intretinute, multe restaurante ademenitoare si cafenele extraordinar de elegante, cele mai multe in stilul caracteristic parizian, tramvaie electrice, tramvaie cu cai pe liniile mai putin importante, pe scurt un oras modern - desigur ici si colo cu influente orientale".
Un oras care il frapeaza pe feldmaresalul von Mackensen. Pentru ca Bucurestiul isi traia viata ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum nu era razboi. „Pe masura ce... patrundem mai adanc in oras, se contureaza imaginea vietii si forfotei unui mare oras pasnic. Magazine deschise, cafenele pline! Am fost salutati. Politisti in uniforma reglementeaza intr-o tinuta ireprosabila circulatia. In Berlin n-ar fi fost mai ordonat. Izolat rasuna strigate <
Si mai surprinsi sunt germanii de produsele care se gaseau la Bucuresti. „Exista la Bucuresti delicatese admirabile, care in Germania si Austria nu mai sunt cunoscute decat din auzite... Ce nu se poate cumpara cu trei lei? O farfurie cu salata savuroasa, cu friptura rece, carnati, rinichi si creier, foarte gustat aici, o minunata paine alba pufoasa, cu un vin local magnific, din care trebuie baut cat se poate. O placinta cu mere si branza cu unt incheie, de obicei, masa. Inimaginabil de minunat: in Romania au inca sapun veritabil fara argila si parfumat. Se gaseste la fiecare colt de strada cu o jumatate de leu."
Pareri si pareri
Ofiterul german Otto Velburg, in scrierea sa memorialistica "Rumanische Etappe Der Weltkrieg", publicata in 1930 la Berlin, compara ceea ce vedea la Bucuresti cu ceea ce lasase in tara. Fata de Berlin, la Bucuresti painea se dadea fara cartela, se punea pe masa fara comanda expresa. Nici carnea nu se vindea cu cartela si existau mai multe feluri de carne, cozonacul avea unt si zahar din plin si nu se manca doar in anumite zile.
Un alt ofiter german, Otto Schwarzmuller, observa si alte detalii de viata bucuresteana in momentul ocuparii capitalei romane: „Femeile au piciorul mai putin acoperit decat la Pesta sau la Viena si par putin impresionate de infrangerea patriei". Si el dezaproba „inclinatia doamnelor din Bucuresti de a se arata pe strada cu mari decolteuri, maneci si ciorapi transparenti si cat mai putin imbracate".
Desigur, se exagereaza cum se face de obicei in memorii atunci cand se doreste accentuarea unor afirmatii. Si in ideea ca in Orient totul era mai altfel. Pareri si pareri. Bernard Kellerman, care ii cunostea pe romani de dinainte de razboi si care era redactor la "Berliner Tagblatt", in corespondentele sale de la Bucuresti, scria despre populatia Bucurestiului ca „nu numai ca nu ne-a primit bine, dar lumea buna nici pe strada nu s-a vazut". Oricum..., nu erau doar exagerari. Nu iesea fum daca nu era si foc.
Administratia sub ocupatie
La parasirea Bucurestiului, autoritatile romane au lasat o administratie romaneasca „pentru reprezentarea intereselor populatiei ramase in zona ocupata". O administratie la ministerele de Lucrari Publice, Justitie, Finante, Agricultura. In fruntea lor sunt pusi giranti dintre personalitatile politice sau functionarii superiori din Bucuresti. De pilda, la Ministerul de Interne este pus Lupu Kostaki, un apropiat al lui P.P. Carp.
Aceasta administratie trebuia sa colaboreze cu administratia militara germana, care nu e instalata decat dupa stabilizarea frontului. Isi avea sediul la Bucuresti, la hotel Athenee Palace, si era subordonata Inaltului Comandament al feldmaresalului Mackensen, care declara cu emfaza: „In patru cincimi din Romania, care sunt acum in mainile noastre, eu reprezint deocamdata pe regele Ferdinand".
In fapt erau doua sfere de administratie subordonate Inaltului Comandament (OKM). Era Administratia Militara din Romania (MVR), condusa de generalul de infanterie Tulff von Tschepe und Weidenbach, in calitate de guvernator militar, si care avea Muntenia drept centru, si Administratia Germana a Etapelor, competenta pentru Dobrogea de Nord si subordonata generalului-locotenent Curt von Unger. Prima sfera de administratie, MVR, divide initial Muntenia in patru circumscriptii, dar dupa trei luni revine la impartirea de districte (avea 14). Fiecare district era condus de un comandant de district. Din cele 14 districte, germanii administrau 11, iar Austro-Ungaria 3. Bucurestiul era administrat in comun. Eficienti ca de obicei, germano-austriecii creeaza inca doua organisme, Statul Major al Administratiei si Statul Major Economic. Lor li se subordona practic intreaga viata a teritoriului ocupat: sistemul sanitar, finantele, registrele de stare civila, etalonarea sistemului de masuri si greutati, asigurarile muncitorilor, reincetatenirile, scolile, justitia, prizonierii, administratia financiara a tarii, cu tot ce insemna ea, bancile, posta, asistenta pentru germani, impozitul pe timbru, impozitul pe caini...
Cele cinci departamente formate din romani si coordonate de acestia erau sub controlul MVR, respectiv al ofiterilor din statele majore ale Administratiei Militare. In cadrul MVR era foarte importanta activitatea Statului Major Economic. Initial acesta avea 10 sectii, apoi a avut 17. Aici lucrau 450 de ofiteri si functionari germani si 250 ai Dublei Monarhii, 5.000 de subofiteri si soldati si peste 20.000 de functionari romani.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
