♦ Numărul total al cererilor de plată până la 17 decembrie este de 2.152, iar valoarea este 10,3 mil. lei ♦ Din cei 3,1 milioane de clienţi ai City Insurance, aflat în procedură de faliment, sunt peste 191.000 dosare de daună deschise.
Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a aprobat până la data de 17 decembrie un număr de 2.152 cereri de plată depuse de păgubiţii de la City Insurance, companie aflată în procedură de faliment, valoarea totală fiind de 10,3 mil. lei, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Din cele peste 2.000 cereri de plată, un număr de 1.003 cereri au fost plătite pe data de 29 noiembrie 2021, când s-a dat startul plăţilor către păgubiţii de la City Insurance. Prima tranşă a fost în valoare de 2,34 mil. lei, iar a doua plată anunţată de ASF a fost de 2,4 mil. lei pe data de 9 decembrie 2021, după întrunirea Comisiei Speciale a FGA, pentru 450 cereri de plată.