Aplicarea Ordonanţei 50, prin care sunt stabilite condiţii maitransparente pentru creditele consumatorilor şi pentruîmprumuturile aflate în derulare, a devenit subiectul unuiconflict deschis între Guvern şi reprezentanţii FMI, carecondiţionează continuarea acordului de finanţare de modificareasau chiar abrogarea noilor reglementări. Miza ordonanţeidevine astfel miza continuării acordului cu FMI, principalul punctde conflict fiind aplicarea noilor reglementări şi pentrucreditele aflate în derulare, considerată retroactivă debancheri.
Negocierile s-au blocat peste weekend, iar surse citate de Mediafaxprecizează că reprezentanţii FMI îşi vor prelungi vizita înRomânia, iar suspendarea acordului de finanţare nu este exclusă.Autorităţile române nu sunt dispuse să modifice ordonanţa.
"Vom merge, vom discuta la nivelul CE şi am convingerea - dinpunctul nostru de vedere, aşa cum şi Consiliul Concurenţei aconsiderat - că nu avem probleme", a spus ieri ConstantinCerbulescu, preşedintele ANPC, la emisiunea "După 20 de ani"difuzată de ProTV.
Sebastian Vlădescu, care a contrasemnat ordonanţa din poziţia deministru al finanţelor, pe care a deţinut-o până în septembrie,subliniază că noile reglementări îşi produc deja efectele de câtevaluni, iar nicio bancă nu a ieşit de pe piaţă în acest timp.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels