Viorel Vasile, Safety Broker: Scopul pentru care ne-am adresat Parlamentului României a fost pentru a sesiza Consiliul Concurenţei cu privire la încălcarea IDD-ului. Practic se încalcă legea IDD (Insurance Distribution Directive) din România, care obligă brokerii să acţioneze onest, corect şi doar în interesul clientului, dar şi directiva europeană.
Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare Reasigurare (PRBAR) îşi exprimă îngrijorarea privind amendamentul depus la legea RCA, prin care un asigurător poate să oferteze prime de asigurare diferite în funcţie de canalul de distribuţie, potrivit informaţiilor dintr-o scrisoare adresată Parlamentului.