Burse - Fonduri mutuale

Glencore, motivele din spatele furtunii bursier

Glencore, motivele din spatele furtunii bursier

Autor: CătăIina Apostoiu

13.10.2015, 18:08 884

Glencore, numărul patru mondial în sectorul minier, înregistrează oscilaţii puternice pe bursă, asemeni unei “penny stock”. Privit cu mare entuziasm în momentul lansării pe bursă, modelul hibrid al grupului, în acelaşi timp producător şi trader, este acum pus sub semnul întrebării, potrivit Les Echos.

Conducerea grupului a fost nevoită să se decidă în ultimele două săptămâni să vorbească. Pentru a convinge. A convinge că unul dintre cele mai mari grupuri miniere la nivel mondial, unul dintre cei mai puternici traderi de materii prime, va supravieţui.

Şi mai ales, să dovedească faptul că grupul se poate descurca cu o datorie de 30 de miliarde de dolari în condiţiile în care preţurile cuprului, cărbunelui sau zincului se menţin la cele mai scăzute niveluri de mai mult de şase ani.

Luni, 28 septembrie, îndoielile investitorilor s-au transformat în panică pe bursa londoneză. Acţiunile Glencore s-au prăbuşit, pierzând o treime din valoare într-o singură şedinţă, atingând un minim istoric. Piaţa a decis de asemenea să-i trateze obligaţiunile drept junk.

O notă a analiştilor a pus paie pe foc cu un scenariu negru: dacă preţul materiilor prime va continua să scadă în acelaşi ritm, câştigurile ar putea fi înghiţite de efortul de rambursare a datoriilor, iar valoarea bursieră a companiei ar putea scădea alarmant.

Cu 181.000 de colaboratori, o cifră de afaceri de 224 miliarde de dolari, Glencore domină piaţa mondială a zincului, cuprului, cărbunelui sau cobaltului. Activele sale sunt evaluate la 252 miliarde de dolari. Acum, prăbuşirea acţiunilor sale pune sub semnul întrebării modelul său hibrid, care a atras totuşi unii dintre cei mai mari investitori ai planetei.

Un model, unic, care a servit drept argument hotărâtor pentru băncile mandatate să convingă investitorii să subscribe la majorarea de capital din 2011. Compania se putea lăuda cu o viziune globală a pieţelor materiilor prime. În plus, partea de trading, care depindea de volumele transportate, şi nu de evoluţia acţiunilor, garanta stabilitatea grupului în caz de probleme pe partea de activitate minieră.

Argumentul a fost unul câştigător: la apogeul boomului materiilor prime, Glencore se vedea evaluată la aproape 60 de miliarde de dolari.

Această epocă de aur a ajuns la final. În patru ani, capitalizarea s-a prăbuşit cu 70%, peste declinul preţurilor materiilor prime. Unii investitori majori au părăsit compania.

“Încetinirea economiei chineze a pus sub presiune toate pieţele materiilor prime în care este implicat Glencore. Iar dacă notăm eforturile de reducere a datoriilor depuse de grup, estimăm că levierul financiar şi operaţional combinat rămâne prea ridicat în contextul actual”, explică analistul Simon Lovat.

Grupul condus de miliardarul sud-african Ivan Glasenberg se declară pregătit să-şi apere singularitatea şi să menţină un rating de credit bun, vital pentru finanţarea activităţii sale de trading. “Nu avem nicio problemă de solvabilitate”, susţine conducerea grupului, care minimizează impactul unei posibile reduceri a ratingului.

Şi, pentru prima dată în 41 de ani de existenţă, conducerea dezvăluie detaliile acordurilor sale financiare cu băncile şi creditorii. O decizie extreme de rară pentru un grup de trading ale cărui condiţii de finanţare sunt de obicei impenetrabile. Astfel, Glencore, cândva una dintre cele mai secretoase întreprinderi din lume, a lăsat să se întrevadă unele aspecte ale unei meserii considerate extrem de opacă.

Deocamdată, strategia dă roade. De la plonjonul istoric, acţiunile grupului au înregistrat o creştere de aproape 100% în Londra. Totuşi, nu este sigur încă dacă acţiunile şi declaraţiile Glencore şi managementului său vor fi suficiente pentru a restabili calmul pe de-a-ntregul.

“Conducerea a dat asigurări pe termen scurt, însă sunt multe lucruri care scapă controlului acesteia”, remarcă Viviane Ting, analist al Amundi.

Cum ar fi evoluţia preţurilor materiilor prime. Dacă acestea vor continua să scadă, nivelul îndatorării companiei va redeveni o problemă majoră din perspectiva pieţelor. Va veni atunci poate timpul unor speculaţii privitoare la o separare a activităţilor Glencore, la o delistare?

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO