Burse - Fonduri mutuale

Managerul Fondului Proprietatea ar putea anunţa vineri noile planuri de listare

Managerul Fondului Proprietatea ar putea anunţa vineri...

Autor: Stefan Musgociu

04.03.2014, 20:09 316
Compania americană Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, va anunţa vineri noile planuri pentru listarea secundară a FP, după ce anul trecut a renunţat la ideea cotării acţiunilor Fondului la bursa de la Varşovia, potrivit unor surse din piaţa de capital citate de Mediafax.

Cu o capitalizare de 2,46 mld. euro şi tran­zac­ţii medii zilnice de 2,4 mil. euro, în primele două luni din 2014, FP este cea mai tranzac­ţio­na­tă acţiunie de pe bursa de la Bucureşti şi mul­tă lume din piaţă se opune unei listări duale, care ar duce o parte din lichiditate pe altă bursă.

WikiZF: Profilul companiei Fondul Proprietatea

Franklin Templeton a renunţat anul trecut la ideea listării FP la Varşovia şi a anunţat, la fi­nalul lunii noiembrie, că în primul trimestru al anului curent va face o nouă propunere privind piaţa pe care să fie cotate acţiunile Fondului, printre bursele vizate fiind bursa de la Londra sau New York.

„Nu cerem o prelungire pentru listarea la Varşovia (...) pentru că reglementatorul nu a vrut să schimbe regulile pentru listarea secun­dară. (...) Căutăm o metodă mai uşoară şi o altă piaţă, printre pieţele vizate fiind bursa de la Londra sau New York. La Varşovia, naţionali­zarea fondurilor de pensii ne-a făcut să ne răz­gân­dim. În primul trimestru al anului viitor vom anunţa propunerile“, le-a transmis acţionarilor managerul FP, Greg Konieczny, într-o AGA derulată în luna noiembrie.

La jumătatea anului 2012, ac­ţio­­narii Fondului Proprietatea şi-au dat acordul final pentru lista­rea secundară la bursa de la Var­şo­via, propunerea fiind aprobată de principiu încă din aprilie 2012. Operaţiunea a fost însã blocată deoarece era necesară o conexiune a Depozitarului Central de la Bucureşti cu cel din Polonia, care nu a fost posibilă pentru că nu există cadrul legal, care trebuia aprobat de fosta Comisie Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM). Atribuţiile CNVM au fost preluate în luna aprilie a anului trecut de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), însă nici această instituţie nu a aprobat modificările necesare.

Listarea pe bursa din Polonia urma să fie intermediată de consorţiul format din JP Morgan, UniCredit Group şi KBC Securities.

Într-un material discutat în AGA din luna no­iembrie a anului trecut, Franklin Templeton men­ţiona că a solicitat ASF inclusiv schim­barea reglementărilor astfel încât certificatele de depozit (pe care o companie le poate utiliza pentru listarea pe o piaţă exter­nă, cum a fost cazul în oferta Romgaz) să poată fi utili­za­te şi la alte oferte, nu doar pentru ofertele pu­blice iniţiale.

Fondul Proprie­tatea este o societate de investiţii de tip în­chis, înfiinţată în 2005 pentru despăgubirea per­soanelor ale căror pro­prie­tăţi au fost confis­ca­te abuziv de statul co­mu­nist şi sunt imposibil de retrocedat în natură. Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori Bucureşti în ianuarie 2011.

La finalul lunii ianuarie, acţionarii institu­ţionali străini deţineau 53,31% din acţiunile Fondului Proprietatea, iar acţionarii persoane fizice din România aveau 19,83% din titluri. Investitorii instituţionali din România deţineau 8,83% din acţiuni, iar investitorii persoane fizice străine aveau 5,63%. Fondul american de hedging Elliott Associates, cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea, deţine puţin peste 17% din acţiunile Fondului Proprietatea.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 05.03.2014

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO