Business Hi-Tech

Senior Software şi-a majorat afacerile cu 28% în 2018, depăşind 24 milioane de lei

Daniel Toma, directorul general şi acţionar majoritar în cadrul Senior Software

Daniel Toma, directorul general şi acţionar majoritar în cadrul Senior Software

Autor: Ioana Nita

36

Avansul a fost generat în principal de atragerea de noi clienţi, printre aceştia numărându-se Libris.ro, Ocean Fish, TeraSteel şi Royal Computers.

Compania locală Senior Software, specializată în furnizarea de soluţii software de business, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de peste 24 milioane lei, în creştere cu 28% faţă de 2017, în timp ce profitul s-a majorat cu 205.

Avansul a fost generat în principal de creşterea numărului de proiecte din portofoliu, cererea venind atât din partea clienţilor noi, cât şi din partea celor existenţi care au solicitat im­plementarea de noi soluţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO