Business Hi-Tech

Telekom lansează aplicaţia mobilă Dolce Sport, care oferă acces live la emisiuni şi competiţii sportive de pe orice dispozitiv

Telekom lansează aplicaţia mobilă Dolce Sport, care...
07.06.2016, 13:07 985

Grupul Telekom România, cel mai mare furnizor de servicii fixe şi mobile de pe piaţa locală, a lansat aplicaţia integrată Dolce Sport, care le oferă utilizatorilor posibilitatea de a urmări live, de pe orice dispozitiv, competiţiile transmise de posturile Dolce Sport TV. Aceasta “este singura aplicaţie pentru televizoarele smart Samsung dezvoltată de un canal TV sportiv. În fiecare zi, livestreaming-ul acoperă 96 de ore de sport de calitate din peste 30 de competiţii sportive locale şi internaţionale, transmise pe patru canale TV”, conform datelor grupului.

“Aplicaţia Dolce Sport include o serie de funcţionalităţi cum ar fi Arhiva, care le permite utilizatorilor să revadă momentele cheie preferate dintr-o competiţie sau emisiune în orice moment doresc, sau setarea de Notificări de calendar pentru evenimentele din programele celor 4 canale Dolce Sport, sau notificări legate de echipa sau sportivii preferaţi, urmând să fie anunţaţi când joacă aceştia, astfel încât să nu rateze niciun eveniment important”, conform datelor comunicate de grupul Telekom.

Gata să susţină 80.000 de utilizatori simultan

Dezvoltată în mai puţin de 3 luni, aplicaţia Dolce Sport a fost realizată pentru un număr cât mai mare de dispozitive şi sisteme de operare, oferind astfel acces la conţinutul canalului Dolce Sport pentru 92% din tipurile de dispozitive de pe piaţă. Prin intermediul unei structuri complexe de servere şi platforme de video delivery, aplicaţia este proiectată să susţină accesul simultan pentru peste 80.000 de fani ai sporturilor. Aplicaţia adaptează automat calitatea transmisiei la viteza conexiunii utilizate.

„Dolce Sport este singura televiziune care transmite toate cele 51 de meciuri de la Campionatul European din Franţa. Aplicaţia Dolce Sport aduce sportul în buzunar, în rucsac sau în maşină, pe dispozitive mobile indiferent de sistemul de operare. Fotbalul, însă, se trăieşte la intensitate maximă în special pe ecrane mari, iar Smart TV-urile câştigă din ce în ce mai mult teren. De aceea, am considerat  important să construim o aplicaţie care să aducă Dolce Sport şi pe ecranele ale smart TV-urilor Samsung inteligente, dar şi la purtător, pentru cei aflaţi în mişcare. Asigurăm astfel acces tuturor suporterilor la cele mai titrate competiţii ale momentului”,  a declarat Alina Cazacu, Manager E-Activities Non-Core Business Telekom Romania.

Aplicaţia se poate descărca gratuit şi este disponibilă pe toate sistemele de operare pentru dispozitive mobile (iOS, Android şi Windows Mobile), pe smart TV-urile Samsung, dar şi pe desktop sau laptop, accesând Live.DolceSport.ro.

Pentru acces la livestreaming-ul video al competiţiilor difuzate de Dolce Sport TV, utilizatorii au la dispoziţie abonamente lunare de 6 euro/ lună plus TVA - iar în primele luni preţul promoţional este de 5 euro/ lună plus TVA. Cei interesaţi pot achita online (direct prin aplicaţie, plată lunară recurentă), prin SMS sau voucher.

Grupul Telekom este al doilea jucător de pe piaţa locală de servicii de televiziune, după RCS&RDS.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO