La şase ani de la sfârşitul marii recesiuni, clasa de mijloc a Americii încă mai aşteaptă ca economia să-şi revină. Venitul mediu al unei gospodării americane, ajustat la inflaţie, a stagnat din nou în 2014. Traiectoria indicatorului arată că acesta a revenit aproape de nivelul la care era în 1989, ceea ce înseamnă un sfert de secol pierdut pentru clasa de mijloc, scrie publicaţia americană de business Quartz.
Statisticile arată că standardele de viaţă din America au început să scadă cu mult timp înainte de prăbuşirea băncii de investiţii Lehman Brothers în urmă cu şapte ani. În pofida unor scurte creşteri în timpul boom-ului imobiliar care a precedat marea recesiune mondială, veniturile gospodăriilor americane sunt de 15 ani pe traiectorie descendentă.
Un studiu publicat anul trecut şi care a făcut furori la vremea lui arată că angajaţii forţaţi să-şi schimbe locul de muncă din industrie în domenii care nu au nevoie de calificare specială între 1983 şi 2002 şi-au văzut salariile coborând cu 12-17%. În aceeaşi perioadă au dispărut şase milioane de locuri de muncă din industrie. O actualizare a studiului arată că din 2002 până în 2008 au dispărut alte două milioane de locuri de muncă. În anumite sectoare, precum industria, angajările şi salariile sunt în scădere. Nimic nu sugerează renaşterea industriei americane. Doar în privinţa job-urilor care necesită calificare înaltă sunt dovezi că veniturile cresc (în unele cazuri chiar spectaculos). Cu toate acestea, analiştii de “curte” şi Rezerva Federală americană prezic de ani de zile că salariile pot reîncepe să crească oricând.
O premieră istorică?
Terenul nu putea fi mai fertil pentru politicienii populişti. Însă până acum niciun politician populist nu a ajuns la Casa Albă. Dar aceasta până acum. Donald Trump şi Bernie Sanders au devenit extrem de populari, iar acest lucru nu ar trebui să surprindă, scrie Financial Times. Date precum cele din ultimul raport oficial privind locurile de muncă le dau apă la moară. Procentul de adulţi tineri de sex masculin cu loc de muncă este mai mic decât în Franţa. Procentul de adulţi cu loc de muncă este mai mic decât oricând de când Jimmy Carter a fost preşedinte. Însă perspectivele generale ale SUA sunt mai bune decât cele ale Franţei. Silicon Valley trece printr-o nouă epocă de aur, iar SUA fabrică noi miliardari în fiecare lună. Povestea este de fapt cu două Americi diferite. Frustrările restului populaţiei alimentează cel mai furios val de populism din ultimele decenii. Miliardarul Trump şi Ben Carson, un neurochirurg devenit celebritate, sunt cu mult în faţa contracandidaţilor republicani.
„Călare“ pe val, Sanders rezistă în lupta electorală în care banul face jocul. În trimestrul trecut, socialistul – „Puteţi să-mi spuneţi şi radical“, afirma el într-un interviu -, a fost la un pas de a o întrece pe Hillary Clinton în cursa strângerii de fonduri pentru campanie. De altfel, cea mai seriosă evoluţia din cursa electorală din ultimele trei luni este capacitatea lui Sanders de a rivaliza cu Clinton în ceea ce priveşte puterea de foc financiară. În ultimele trei luni el a strâns 26 de milioane de dolari, cu două milioane de dolari mai puţin decît Clinton.
Istoria acestor curse arată că puterea financiară este vitală, deci este spulberată orice speranţă că Clinton în poate întrece de Sanders cheltuind mai mult. Şi mai interesant este că Sanders a strând mai mult cash de la sute de mii de donatori mărunţi care au donat în medie câte 25 de dolari fiecare. Strategii săi de campanie susţin că politicianul a primit peste un milion de donaţii individuale. Sanders a participat la şapte campanii de strângere de fonduri în trimestrul trei. Clinton a trebuit să participle la 66 de evenimente separate. O mare parte din timp şi-a petrecut-o încercând să obţină maximul de donaţii permis de lege de la persoane bogate.
Sanders n-a făcut aproape niciun efort pentru a atrage banii oamenilor de rând pe internet.
Politicienii „cumpăraţi“
Sanders conduce o campanie populistă în care atacă acapararea scenei politice americane de către miliardari. Clinton „recită“ ca un artist piesa chinurilor clasei de mijloc. Însă ea nu-şi poate permite să fie prea „nepoliticoasă“ cu Wall Street-ul căruia îi “cerşeşte” bani.
Aceeaşi retorică antisistem propulsează cursa rapublicană. Carson a strâns 20 de milioane de dolari în trimestrul trei, în special de la oameni de rând. Peste 350.000 de persoane i-au finanţat campania.
Lui Trump nu-i trebuie banii altora. Averea sa netă este de cel puţin patru miliarde dolari (el susţine că este de două ori mai bogat de atât). Însă cifrele legate de cine îl susţine spun aceeaşi poveste. Cu cât este mai puţin educat alegătorul republicam, cu atât este mai mare probabilitatea ca el să-l susţină pe Trump. Faptul că este mai bogat decât contracandidatul Bush nu este un obstacol pentru el. Îşi permite să fie propriul stăpân şi să susţină că Washington-ul este condus de oameni “cumpăraţi şi plătiţi”. Programul de finanţare al lui Bush ţinteşte acelaşi tip de donatori ca programul lui Clinton.
Ce înseamnă aceasta pentru alegerile din 2016? Răspunsul stă în cum se va prezenta piaţa muncii atunci.
