Business Internaţional

Profitul net al KazMunaiGaz E&P a crescut cu peste 50% la noua luni

11.12.2007, 17:02 11

KazMunaiGaz Exploration & Production, divizie a companiei petroliere de stat din Kazahstan KazMunaiGaz, care a preluat in luna august 75% din actiunile grupului Rompetrol, a obtinut, in perioada ianuarie-septembrie, un profit net de 103,5 miliarde de tenghe (840 de milioane de dolari), in crestere cu 53%. "Profitul net este atribuibil cresterii preturilor la petrol, evolutiei favorabile a raportului intre exporturi si vanzari pe piata locala, includerii rezultatelor Kazgermunai in raportul financiar propriu, cresterii veniturilor din servicii financiare, precum si unei usoare reduceri a ratei de impozitare", se arata intr-un comunical al companiei. KazMunaiGaz E&P a cumparat, in luna aprilie, 50% din actiunile Kazgermunai, un producator petrolier de dimensiuni mai mici din Kazahstan, pentru 960 de milioane de dolari. Veniturile companiei au crescut cu 8% in primele noua luni, iar productia s-a mentinut la un nivel constant, respectiv 191.620 barili pe zi. KazMunaiGaz detine 60% din actiunile KazMunaiGaz E&P, iar diferenta de actiuni se tranzationeaza la bursa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO