Business Internaţional

Războiul comercial taie avântul celor mai importante economii ale lumii, China, SUA şi Germania

Războiul comercial taie avântul celor mai importante...

Autor: Catalina Apostoiu

21.10.2019, 00:05 464

PIB-ul chinez a avansat cu doar 6% anual, marcând o încetinire în continuare a economiei de la creşterea de 6,2% din T2.

În SUA apar noi semne că creşterea mai lentă a economiei mondiale şi tensiunile comerciale apasă asupra economiei, în timp ce economia Chinei, a doua ca mărime la nivel mondial, a înregistrat cea mai lentă creştere din ultimele trei decenii. În Germania, cea mai mare economie a zonei euro, proiecţiile de creştere au fost reduse pentru anul viitor.

Producţia sectorului manufacturier american a scăzut în septembrie, sporind dovezile că încetinirea creşterii eco­nomice la nivel mondial şi războiul comercial afectează cea mai mare economie a lumii, potrivit The Wall Street Journal.

În acest an, slăbiciunea economiei americane a fost în mare măsură limitată la sectorul manufacturier şi investiţiile de business, însă semne în creştere sugerează că încetinirea s-ar putea extinde şi la alte sectoare. Angajatorii fac în con­ti­nuare angajări, dar într-un ritm mai lent decât în 2018. Chel­tuielile consumatorilor rămân solide, dar date recente indică faptul că septembrie a fost o lună modestă pentru retaileri.

Între timp, creşterea economiei chineze a încetinit peste aşteptări în T3, avansul fiind cel mai lent din aproape trei decenii, în condiţiile în care războiul comercial a afectat producţia fabricilor, notează Reuters.

PIB-ul chinez a avansat cu doar 6% anual, marcând o încetinire în continuare a economiei de la creşterea de 6,2% din T2.

Datele slabe din ultima vreme privind economia chineză evidenţiază scăderea cererii interne şi externe. Totuşi, majoritatea analiştilor spun că există spaţiu limitat pentru stimulente agresive într-o economie deja sufocată de un volum ridicat al datoriilor.

Nie Wen, economist la Hwabao Trust, pune încetinirea PIB-ului pe seama fragilităţii industriilor având legătură cu exporturile.

În ceea ce priveşte Germania, guvernul ţării şi-a revizuit în jos estimarea de creştere pentru anul viitor de la 1,5% la 1%, un nou semn al încetinirii ce întunecă perspectivele cele mai mari economii europene.

Ministerul economiei şi-a menţinut proiecţia de creştere pentru acest an la 0,5%. Economia germană este afectată de tensiunile comerciale, nesiguranţa legată de Brexit şi problemele industriei auto. Aceasta s-a contractat cu 0,1% în T1 şi este aşteptată să scadă din nou în T3, intrând astfel în recesiune.

Datele sunt însă amestecate, subliniază ministrul german al economiei Peter Altmaier.

Acesta arată că în timp ce producţia industrială şi sectorul exporturilor suferă, alte părşi ale economiei cresc puternic graţie cererii interne solide. ìChiar dacă perspectivele actuale sunt mai întunecate, nu există riscul unei crize economiceî, dă Altmaier asigurări.

Potrivit acestuia, declinul legat de comerţ va atinge în curând ìcel mai scăzut punctî, iar după aceea creşterea externă se va redresa, iar ìeconomia germană bazată pe exporturi va fi din nou pe picioareî.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO