Lanţul hotelier francez Accor Hotels, care operează în prezent prin intermediul partenerului polonez Orbis şapte hoteluri din România printre care şi hotelul Novotel din Bucureşti, vrea să ajungă la 20 de hoteluri pe piaţa locală. Două unităţi vor fi deschise anul viitor, şi anume, ibis Styles la Arad şi Mercure la Braşov.
„Ţinta noastră este să ajungem la cel puţin 20 de hoteluri în România, dar nu pot da un termen la care acest obiectiv se va concretiza. Credem că, după felul în care arată piaţa şi modul în care se dezvoltă, este loc pentru acest număr de hoteluri. Dar trebuie să analizăm ce branduri şi ce dimensiune vor avea hotelurile astfel încât să se potrivească pieţei locale“, a declarat Laurent Picheral, CEO Hotel Services, responsabil de Germania, Polonia, ţările baltice, Europa Centrală, Scandinavia şi Balcani.
Grupul francez are pe plan local împreună cu partenerul său Orbis şapte hoteluri sub brandurile ibis (patru hoteluri), Novotel, Pullman şi Mercure, cu un total de 1.200 de camere. Doar un hotel este deţinut direct de grup, şi anume, Novotel, restul având în spate antreprenori locali. Compania Accor Hotels România a avut anul trecut afaceri de 37 de milioane de lei, conform datelor de la Ministerul de Finanţe.