Companii

Profitul Petrom putea să fie şi mai mare, dar compania a pierdut 73 de milioane de euro din instrumente de acoperire a riscului

Autor: Roxana Petrescu

09.11.2011, 12:05 212

Petrom, cea mai mare companie din România, care a raportat azi un profit un profit net recod de 275 de milioane de euro pentru al treilea trimestru din 2011, ar fi putut avea câştiguri şi mai mari. De la începutul anului şi până în prezent compania a pierdut 73 de milioane de euro din instrumentele de acoperire a riscului contractate pentru o parte din producţia de hidrocarburi.

"În vederea protejării fluxului de numerar al companiei şi pentru a susţine programul investiţional în anul curent, Petrom a angajat în ianuarie 2011 instrumente swap de acoperire a riscului privind preţul la ţiţei, ce asigura pentru 25.000 de barili/zi un nivel al preţului Brent de aproximativ 97 de dolari pe baril, până la sfârşitul anului 2011", se arată în raportul companiei.

Cum însă barilul de petrol a depăşit pragul de 97 de dolari, Petrom a pierdut diferenţa între nivelul estimat de companie şi cel real la care s-a tranzaţionat barilul de petrol.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO