Eveniment

Tichetele „Rabla“ s-au ieftinit la jumătate, dar nimeni nu le cumpără

Tichetele „Rabla“ s-au ieftinit la jumătate, dar...

Autor: Bogdan Alecu

03.07.2013, 22:15 3215
Preţurile tichetelor Rabla 2013 au ajuns să fie tranzacţionate chiar şi cu mai puţin de 2.000 de lei, potrivit dealerilor auto şi site-urilor pentru anunţuri, în condiţiile în care în urmă cu o lună preţul acestora era chiar şi de peste 4.000 de lei. Valoarea nominală a tichetului a fost majorată în acest an de la 3.800 de lei în 2012 la 6.500 de lei, echivalentul a 1.500 de euro. Spre deosebire de programele de casare din 2010, 2011 şi 2012, în acest an la achiziţia unui autoturism nou se poate utiliza un singur tichet, şi nu trei.
 
Anul trecut, în condiţiile în care Ministerul Mediului a emis doar 45.000 de tichete, adică de aproape trei ori mai puţine comparativ cu 2011, preţul tichetelor pe piaţa liberă ajunsese chiar şi la 3.000 de lei, ceea ce înseamnă că „reducerea“ la achiziţia unui autoturism nou ajungea la cel mult 600 de euro în cazul utilizării celor trei tichete, faţă de 2.700 de euro cât reprezenta valoarea nominală.
 
Spre deosebire de programele anterioare când tichetele erau valabile până la sfârşitul din anul respectiv, în acest an Ministerul Mediului a redus valabilitatea tichetelor la 45 de zile, ceea ce îi determină pe cei care deţin astfel de vouchere să le vândă în timp util, altfel acestea îşi pierd valabilitatea.
 
„Sunt foarte puţini clienţi care au venit să cumpere un autoturism nou prin Rabla. Dacă anul trecut tichetele se căutau dar erau prea scumpe, anul acesta sunt ieftine, dar nu le mai cumpără nimeni. Avem posesori de tichete care ne sună să le cumpărăm, dar nu suntem interesaţi deoarece nu sunt clienţi care să le utilizeze“, a spus directorul de vânzări al unui centru auto din Capitală.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 04.07.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO