Politică externă

Profesorii bulgari prefera sa devina bucatari pentru americani

02.09.2008, 20:19 23

Cadrele didactice bulgare isi parasesc posturile, preferand sa devina bucatari pentru militarii americani de la baza din Novo Selo, sud-estul Bulgariei. Exercitiul militar Panther 2008 a inceput ieri si se va incheia la jumatatea lunii octombrie. Numerosi profesori si-au luat concedii fara plata pentru a prelua posturile de bucatari la baza militara americana, potrivit presei bulgare. Vorbitorii de limba engleza isi pot gasi locuri de munca mai bune, cum ar fi cele de ajutor de bucatar, pentru un salariu de circa 750 de euro pe luna. In sistemul educational, profesorii primesc in medie un salariu de 375 de euro pe luna, motiv pentru care prefera sa rateze inceputul anului scolar. Mai mult, americanii platesc transportul si masa in baza militara, conform profesorilor din Sliven. Cel mai mic salariu in baza militara este de circa 550 de euro pentru cei care stiu cel mult 100 de cuvinte in limba engleza si se ocupa de curatenie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO