♦ Votul politic la alegerile locale de duminică arată că viitoarea majoritate parlamentară va fi, aproape sigur, a PNL şi a USR/PLUS ♦ PSD a câştigat mai multe consilii judeţene, dar PNL are mai multe voturi – fapt esenţial în perspectiva alegerilor legislative.
Într-o primă reacţie, preşedintele Klaus Iohannis a indicat o direcţie, vizibilă de altminteri. Avem de-a face cu o „nouă realitate politică“ după cum a spus şeful statului, într-o declaraţie de presă la Cotroceni.
Îmbrăcat într-un costum negru şi purtând o cămaşă albă, cu masca de protecţie pe faţă, deşi era departe de jurnalişti, preşedintele a numit prezenţa la vot „o mobilizare exemplară“, dat fiind situaţia crizei medicale pe care o traversăm. România este o „democraţie vie şi puternică“. Societatea acţionează „cu maturitate şi înţelepciune“. Viitorul va transforma România, iar victoria de duminică aparţine democraţiei, dar este şi o victorie „a dreptei“. Prin urmare, în România s-a produs o schimbare şi avem de-a face cu „o nouă realitate politică“ în care PNL şi USR/PLUS „devin forţele schimbării în bine“, a spus şeful statului.
Datele parţiale arată că PSD şi PNL şi-au împărţit ţara pe din două: PSD controlează 20 de consilii judeţene, PNL 17, iar UDMR 4. Dar PNL a câştigat mai multe voturi, în jur de 34-35%, faţă de 30% PSD. USR/PLUS are 13% la nivel de ţară. Dacă rezultatul va fi la indigo în alegerile legislative din decembrie, cele două partide vor avea majoritatea şi vor trimite PSD în opoziţie.
Deşi focusul este acum pe USR/PLUS, pentru că este un partid nou, iar reuşita lui Nicuşor Dan la Bucureşti a pus reflectoarele pe acest partid/alianţă, la nivel de ţară PNL rămâne vioara întâi, ajutat, nu încape discuţie, de încrederea de care se bucură preşedintele Iohannis care, de altfel, a dat ca sigură intrarea PSD în opoziţie. La guvernare ar putea fi cooptată şi UDMR, după cum arată datele. UDMR şi-a păstrat controlul asupra judeţelor în care maghiarii sunt majoritari. Au câştigat preşedinţia consiliilor judeţene din Harghita, Mureş, Covasna şi Satu Mare. Sunt voturi care-i vor ajuta pe cei din UDMR să treacă pragul electoral, la alegerile din iarnă. Nu acelaşi lucru pare a fi clar cu partidul lui Traian Băsescu, PMP, cu cel al lui Călin Popescu-Tăriceanu, ALDE, sau cu cel al Victor Ponta, Pro România.
Candidând pentru primăria generală a Bucureştiului, Băsescu şi-a salvat partidul, PMP, obţinând în consiliul general şi în consiliile de sector câteva mandate, însă, la alegerile generale, va fi cu totul altceva pentru că votul va fi eminamente politic. Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu, candidat şi el la primăria generală a Capitalei, a obţinut 1,5% din voturi, sub scorul actorului Florin Călinescu (2% din voturi). Aşa că partidul său, ALDE, are unele probleme. La fel partidul lui Ponta, al cărui candidat la sectorul 3, Robert Negoiţă (fost PSD), a obţinut un nou mandat.
Peste 40% dintre alegătorii români au votat pe 27 septembrie candidaţii la consiliile judeţene, iar potrivit datelor parţiale, PSD a câştigat 20 de judeţe, PNL, 17 judeţe, iar UDMR, 4.