-Are acest roman cu titlu inspirat vreo istorie care ar trebui ştiută de cititori? I-ar influenţa aceasta în lectură?
-De ce "Târg de arlechini"?
- Titlul e inspirat dintr-o piesă de la Celelalte Cuvinte: Zmeie. Versurile se găsesc pe net, sunt foarte frumoase, merită citite, merită ascultată piesa. Sper să nu vedeţi legătura. JTârg - pentru că termenul are dublă semnificaţie: atât pe cea de tranzacţie (a măştilor, în cazul meu), cât şi pe cea de topos (scena). Iar arlechini, pentru că personajul ăsta (arlechinul înţeles în termeni clasici, în paradigma teatrului grecesc - nu personajul meu) e unul foarte complex şi autentic într-un sens inversat. Adică masca e tot ceea ce putem vedea într-adevăr la ceilalţi. Mai subţire, mai stilizată, dar e un fel de a răspunde la celebra întrebare a lui Thomas Nagel,din filosofia minţii: What is like to be a bat? Răspunsul: Nobody knows (except the bat). Tot ceea ce putem vedea e masca. Iar Despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă (fraza a şaptea din Tractatus).
-În felul în care scrieţi a avut vreun rol faptul că aţi urmat studii de filosofie?
- Facultatea de Filosofie e (sau, cel puţin, era) foarte faină. Erau câţiva profesori extraordinari: Ianoşi, Pîrvu, Solcan, Stoianovici. Atmosfera foarte plăcută. În primii doi ani nu doar că mi-a plăcut, m-a şi pasionat. Dar din anul trei am început să mă apropii tot mai mult de literatură.
Literele m-au atras în ideea că aş fi putut face un curs de Creative Writing. Sau măcar noţiuni de creative writing în cadrul diverselor alte cursuri. În 2009 m-am înscris la masterul de Teoria literaturii şi literatură comparată. Discuţiile erau uneori interesante. În plus, m-am bucurat să cunosc câţiva oameni pe care nu ştiu dacă i-aş fi întâlnit prea curând altfel. Dar cred că un absolvent de Litere e pregătit, mai degrabă, să scrie recenzii sau articole de teoria literaturii decât proză sau poezie. Bineînţeles, poate să o facă oricând şi foarte bine (exemple sunt suficiente), dar acelaşi lucru se poate spune şi despre cineva care a terminat Medicină (Răzvan Petrescu, de plidă), Economie (Nichita Danilov) sau orice altă facultate.
Filosofia (în plus?) îţi dezvoltă nu doar nevoia de argumentare şi de a face mereu comparaţii, ci şi un anumit simţ care te ajută să eviţi patetismele, să devii moralizator şi să dai verdicte. Te obişnuieşti cu o serie de idei care, din afară, pot părea fantastic de originale. Şi atunci, ca scriitor, îţi dai seama că mult mai important este modul de a le spune - foarte general vorbind: stilul.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels