Business Internaţional

Cancelarul german Angela Merkel: Dacă "euro eşuează, Europa eşuează"

Cancelarul german Angela Merkel: Dacă "euro eşuează,...

Autor: Iuliana Enache

29.06.2015, 16:27 1674

"Dacă se pierde capacitatea de a se ajunge la un compromis, atunci Europa este pierdută, iar acesta este sensul unei afirmaţii pe care o fac deseori - «dacă euro eşuează, Europa eşuează»", a declarat Merkel în cadrul unei conferinţe a partidului la Berlin.

La Bruxelles, preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a declarat că se simte "trădat" după ce negocierile cu Grecia au eşuat, vineri, şi le-a cerut grecilor să voteze "da" la referendumul fixat pentru 5 iulie.

"Egoismul şi uneori jocurile tactice şi chiar populiste sunt predominante. După toate eforturile depuse, după toate eforturile Comisiei şi ale altor instituţii implicate, mă simt oarecum trădat", a declarat el.

El le-a cerut autorităţilor de la Atena să "spună adevărul" poporului lor, precizând că propunerile de ajutor ale creditorilor internaţionali nu urmăresc tăierea pensiilor sau salariilor.

Într-un discurs adresat duminică naţiunii, premierul Alexis Tsipras le-a cerut grecilor să fie răbdători şi să îşi păstreze cumpătul, asigurându-i că depozitele lor bancare sunt "pe deplin securizate".

Decizia Greciei de a impune controlul capitalului este "justificată", a declarat Comisia Europeană după o evaluare iniţială a măsurilor.

Cu toate acestea, comisarul UE pentru servicii financiare, Jonathan Hill, a avertizat că mişcarea liberă a capitalurilor trebuie "reinstituită cât mai repede posibil în interesul economiei elene, a zonei euro şi a pieţei unice europene".

Oficialii şi liderii europeni au lăsat uşa deschisă pentru redeschiderea negocierilor cu Grecia. Preşedintele francez Francois Hollande a scris luni într-un mesaj postat pe Twitter că un acord cu Grecia este încă posibil.

Vorbind după o întâlnire de urgenţă a Cabinetului pe tema crizei greceşti, Hollande a subliniat că Franţa este "pregătită să acţioneze" pentru menţinerea Greciei în zona euro.

Potrivit AFP, el a declarat că referendumul din Grecia este o "alegere suverană". "Aceasta este democraţia, este dreptul poporului grec ce vrea pentru viitor. Miza este dacă Grecia vrea să rămână în zona euro sau să îşi asume riscul plecării", a declarat el.

Comentariile sale au fost susţinute de cancelarul german Angela Merkel. Purtătorul ei de cuvânt, Steffen Seibert, a declarat că Guvernul german este dispus să discute cu Guvernul grec "în orice moment", adăugând că Berlinul a rămas în contact cu Atena.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO