Andrei Rădulescu, senior economist al Băncii Transilvania, se aşteaptă ca relansarea creditării să prindă viteză în trimestrele următoare având în vedere cererea în creştere, susţinută de accelerarea consumului privat şi a cheltuielilor cu investiţiile.
Avansul anual al creditelor acordate populaţie şi companiilor ar putea ajunge la două cifre în 2017-2018, evoluţie determinată de creşterea cererii, consideră Andrei Rădulescu, senior economist al Băncii Transilvania, un jucător bancar poziţionat pe locul trei în sistem.
„Ne aşteptăm ca relansarea creditării să prindă viteză în trimestrele următoare având în vedere cererea în creştere, susţinută de accelerarea consumului privat şi a cheltuielilor cu investiţiile. Dinamica anuală a creditului neguvernamental ar putea converge spre două cifre în 2017-2018“, a spus Rădulescu într-un interviu acordat financialobserver.eu, o platformă online care agregă interviuri şi materiale jurnalistice pentru ţările din Europa Centrală şi de Est.
Creditarea a avansat în luna ianuarie cu 2,8% faţă de aceeaşi lună din anul precedent la 216 miliarde de lei (echivalentul a 48 mld. euro), exclusiv pe fondul expansiunii împrumuturilor în moneda românească. Creditarea în lei a avansat cu 20%, la 110 mld. lei.