Bănci și Asigurări

Cum evoluează cursul de schimb marţi dimineaţă

Cum evoluează cursul de schimb marţi dimineaţă

Autor: Vlad Popescu

17.06.2014, 10:51 263

Prima tranzacţie de marţi a fost efectuată la o rată de 4,3960 lei/euro, cursul coborând imediat după deschidere la 4,3925 lei/euro, nivel care a reprezentat şi minimul dimineţii.

În jurul orei 10:35, euro era cotat pe piaţa interbancară la 4,4025 - 4,4030 lei, faţă de 4,3950 lei/euro la finele şedinţei de luni.

La aceeaşi oră a fost marcat şi cel mai ridicat curs la care s-au efectuat transferuri marţi dimineaţă, de 4,4027 lei/euro.

În primele 90 de minute ale şedinţei interbancare de marţi au fost efectuate 65 de tranzacţii, cu mult peste rulajul din aceeaşi perioadă a şedinţelor anterioare.

În regiune, forintul se depreciază uşor faţă de euro, iar zlotul polonez înregistrează o uşoară apreciere.

Cursul de schimb anunţat de BNR a crescut luni cu 0,33 bani (0,08%), la 4,3993 lei/euro, într-o piaţă liniştită, influenţată de ordinele de cumpărare plasate de clienţii corporate, în timp ce monedele din regiune s-au depreciat în linie cu pieţele internaţionale, pe fondul tensiunilor dintre Ucraina şi Rusia şi escaladării violenţelor din Irak.

Pentru dolarul american, banca centrală a anunţat un curs de 3,2516 lei/dolar, în urcare cu 1,21 bani (0,37%), marcând cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni. Un curs mai ridicat decât cel de luni a fost anunţat ultima dată de BNR pe 7 aprilie, când dolarul a fost cotat la 3,2534 lei.

Rata de referinţă pentru francul elveţian a variat nesemnificativ luni, la 3,6126 lei/franc, faţă de 3,6132 lei/franc.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile practicate marţi dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au ajuns la 0,5% - 1,25% pe an, faţă de 0,41% - 0,91% pe an în ziua anterioară.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO