Fostul trezorier al Bancpost Lucian Isar a declarat ieri, la audierea Comisiei economice a Senatului privind manipularea ROBOR, că BNR este singura instituţie bancară din România care poate manipula cursul de schimb sau dobânzile. La rândul lui, preşedintele Comisiei economice a Senatului Daniel Zamfir a spus că indicele ROBOR este „aranjat“, iar Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, nu a spus adevărul despre investigaţia condusă de instituţia sa, astfel că se va consulta cu colegii săi pentru a face o propunere Guvernului şi Băncii Naţionale privind decuplarea „în mod urgent“ a ROBOR de ratele românilor.
Audierile în Comisia economică a Senatului vin în contextul unor documente prezentate de Daniel Zamfir, pe 20 ianuarie, cu date despre ROBOR. Senatorul ALDE a vorbit despre un raport al unei investigaţii a Consiliului Concurenţei începută în 2008 şi încheiată în 2011, care însă nu a fost finalizat cu nicio rezoluţie. El a cerut BNR să oprească acest mecanism artificial de calculare a ROBOR.