Producătorul de medicamente Biofarm Bucureşti (BIO) i-a surprins pozitiv pe investitori după ce a raportat în ultimul trimestru al anului trecut un profit net de 7,05 mil. lei (1,6 mil. euro), mai mare cu 91% faţă de perioada similară din 2012. Profitul a întrecut majoritatea estimărilor analiştilor din piaţă.
Creşterea afacerilor a accelerat în ultimele trei luni ale anului trecut faţă de trimestrele precedente, la 15,6%, iar vânzările s-au cifrat la 32 mil. lei (7,2 mil. euro). În primele nouă luni ale anului avansul vânzărilor a fost de 10,8%.
Creşterea profitului în ultimul trimestru al anului a avut la bază îmbunătăţirea rezulatelor operaţionale ale companiei, Biofarm trecând de la o pierdere de 1,2 mil. lei în perioada octombrie - decembrie din 2012 la un profit de 3,8 mil. lei în acelaşi interval al anului trecut.