Compania locală Radcom, controlată de Gabriel Eugen Dogaru şi omul de afaceri Nicolae Badea, care are participaţii şi în business-urile Hard Rock Cafe, Paul, Pizza Hut şi KFC, a investit aproape 200.000 de euro în lansarea unei unui marketplace online dedicat produselor româneşti. Proiectul a fost cofinanţat în proporţie de peste 50% din fonduri europene.
Prin intermediul platformei, numită deprinromania.ro, compania vrea să sprijine micii producătorii români care nu au acces la piaţa de desfacere din mediul online şi să încurajeze achiziţia de produse autohtone, care contribuie la creşterea economiei naţionale. „Acest proiect este cofinaţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Programul Operaţional Sectorial «Creşterea Competitivităţii Economice» - «Investiţii pentru viitorul dumneavoastră». Perioada de derulare a proiectului este de trei ani. Până la sfârşitul acestei perioade este obligatorie îndeplinirea următorilor indicatori: 5.000 clienţi persoane fizice şi 20 IMM-uri“, a spus Melinda Păunescu, director de dezvoltare la Radcom.
Compania este specializată în furnizarea de soluţii şi servicii IT.