Dobrogea Grup, unul dintre cei mai mari producători de morărit şi panificaţie de pe plan local, care are în portofoliu brandul Eugenia, şi-a bugetat investiţii de 2 milioane de euro în 2021, după ce a finalizat o investiţie de peste 1 milion de euro într-o linie automatizată de producţie a patiseriei congelate, dezvoltând o gamă de şase sortimente pentru retail.
„Având în vedere contextul actual şi lipsa de predictabilitate vom direcţiona bugete importante în investiţii pentru modernizare şi extindere a capacităţilor logistice. Mai mult, vom investi şi în zona de producţie în echipamente noi de ambalare. Eforturile de investiţie vor fi direcţionate şi către dezvoltarea de produse noi şi susţinerea gamelor de produse recent lansate. Bugetele de investiţii pentru anul 2021 se ridică la peste 2 milioane euro“, au spus reprezentanţii Dobrogea Grup pentru ZF.