♦ Ovidiu-Ioan Andrieş, 48 de ani, este principalul acţionar al companiei din Arad ♦ În România sunt doar zece companii antreprenoriale care au vânzări anuale de cel puţin un miliard de lei.
Businessul Smart Diesel din Arad, cel mai mare benzinar independent de pe piaţa locală, a ajuns anul trecut la 942 de milioane de lei după un salt de 33% al cifrei de afaceri. Profitul companiei s-a situat în 2017 la 21,8 milioane de lei, în creştere cu 43%, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe.
Compania se ocupă de comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate. Creşterea de anul trecut a afacerilor este similară cu cea din 2016, când s-a situat tot la circa 30%, compania înregistrând în fiecare an avansuri semnificative. Numărul de angajaţi ai companiei a crescut de aproape trei ori în ultimii şase ani, la o medie de 85 anul trecut.
Smart Diesel este controlată cu 49% din acţiuni de Transport Service Group. Transport Service Group este o companie controlată la rândul ei de Ovidiu-Ioan Andrieş (70% din acţiuni), potrivit datelor de la Registrul Comerţului. Lui i se alătură mai multe persoane fizice. Din structura acţionariatului Smart Diesel fac parte şi Daniel-Mihai Imbre (25%), Ovidiu-Ioan Andrieş (22%) şi Petru Fărcaş (4%).
Despre Ovidiu-Ioan Andrieş există puţine informaţii publice, însă potrivit profilului său de pe reţeaua de socializare de business LinkedIn, el deţine funcţia de director în Transport Service Group din aprilie 2005, iar anterior, în perioada 2000-2005, a fost director de vânzări în cadrul sucursalei locale a companiei anglo-olandeze Shell. Andrieş este absolvent al Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi din Iaşi.
Reprezentanţii Smart Diesel nu au răspuns până la închiderea ediţiei solicitării ZF privind motivele care au determinat creşterea businessului şi planurile pe care le au pentru 2018.
Businessul Smart Diesel a fost conceput mai ales pentru clienţii comerciali, compania având o reţea de benzinării pe plan local şi parteneriate pe plan extern în mai multe ţări. În România există peste 20 de staţii, după cum reiese din datele de pe site-ul Smart Diesel. Cea mai recentă investiţie menţionată pe site este de 2 mil. euro într-o staţie de alimentare la Pecica, judeţul Arad.
„Serviciile noastre includ carduri carburant, carduri de alimentare motorină, carduri motorină extern, alimentare motorină extern. Alimentarea se poate face atât pe teritoriul României, cât şi în Austria, Slovenia, Belgia, Spania, Franţa, Germania, Cehia, Ungaria şi Luxemburg“, se arată pe site.
Compania livrează motorină şi în sistem vrac pentru companiile care folosesc în activitatea lor curentă carburanţi. „Livrarea se face la locul consumului, utilizând flota proprie de cisterne“, se mai arată pe site.
Domeniile pentru care Smart Diesel livrează vrac sunt agricultură, construcţii, transporturi şi logistică şi sectorul forestier.
La finalul anului 2016, reprezentanţii Smart Diesel spuneau că au în vedere şi ideea de a intra pe segmentul B2C (business to consumer).
Smart Diesel s-a dezvoltat în umbra celor mai mari patru companii petroliere de pe piaţa locală – Petrom, Rompetrol, Lukoil şi MOL România, care şi-au adjudecat peste 75% din cele 2.100 de staţii de alimentare cu benzină şi motorină din România.
Totuşi, Smart Diesel a reuşit să se ridice deasupra altor benzinari independenţi, toţi activând pe o piaţă a carburanţilor care s-a situat în 2017 la o valoare de 44,3 miliarde de lei (circa 9,6 miliarde de euro), potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică.
alina.vasiliu@zf.ro