♦ În prima parte a anului trecut, fondul american de investiţii Highlander Partners, cu background în industria alimentară, a preluat pachetul majoritar de acţiuni în cadrul SanoVita.
Producătorul de alimente sănătoase SanoVita din judeţul Vâlcea, companie fondată în 1995 de trei antreprenori, a finalizat primele nouă luni cu afaceri mai mari cu 12%, iar până la final de an estimează că va înregistra o cifră de afaceri de 85 de milioane de lei.
„În primele nouă luni din 2021 am obţinut o cifră de afaceri de 65 milioane lei, în creştere cu 12% faţă de perioada similară a lui 2020. Valoarea include şi divizia nou-lansată SanoVita Wellness, de suplimente nutritive sub formă de jeleuri şi acadele. Ne-am propus ca până la finele anului să ajungem la o cifră de afaceri de 85 milioane lei, în urcare cu 10% faţă de 2020“, a declarat pentru ZF Mircea Stoica, CEO al SanoVita.
Compania are în prezent două centre de producţie în localitatea Păuşeşti-Măglaşi din judeţul Vâlcea. Anul trecut, compania a finalizat cu afaceri de 77,4 milioane de lei, în creştere cu 10%, potrivit datelor publice.