„În cazul meu atât au fost numai costurile pe hectar pentru cereale. Cine face rabat de la calitate obţine şi încasări mai mici“, spune Dimitrie Muscă de la Combinatul Agroindustrial Curtici, o fermă de 7.500 de hectare.
Încasările la jumătate faţă de liderul european Olanda (1.500 euro/hectar) vin în cea mai mare parte din lipsa de productivitate în volum din fermele locale. Preţul mediu la cereale obţinut anul trecut de agricultorii români a fost al şaselea cel mai mare din Uniunea Europeană, în timp ce productivitatea medie a fost a optsprezecea între cei 25 de producători de cereale din Uniune.
Cu o productivitate de 3,9 tone/hectar la cereale în 2014, România arată pieţei internaţionale atât problema structurală a fărâmiţării excesive în trei milioane de ferme de câteva hectare, cât şi lipsa apetitului investiţional al fermierilor.
Numai opt economii din UE au reuşit anul trecut să aibă încasări mai mari de 1.000 de euro pentru fiecare hectar cu cereale, toate fiind din vestul continentului. În Europa de Est, România a reuşit să fie peste Bulgaria (plus 10%), Polonia (plus 29%), dar sub Ungaria (minus 15%).