Companii
Top zece cele mai mari majorări de capital din S1: acţionarul Profi conduce detaşat cu 330 mil. euro
MEP Retail Investments, compania care a cumpărat magazinele Profi la finalul anului trecut, într-o tranzacţie de 533 mil. euro, a realizat cea mai mare majorare de capital de pe piaţa locală în primele şase luni din acest an, arată o analiză a ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului.
Compania prin intermediul căreia fondul de investiţii Mid Europa Partners controlează lanţul de magazine Profi a primit în iunie 330 de milioane de euro de la acţionarul majoritar înregistrat în Luxemburg, potrivit Registrului Comerţului. Preluarea magazinelor Profi de către Mid Europa Partners de la fondul de investiţii Enterprise Investors a fost, la data semnării, cel mai mare acord semnat pe piaţa de retail din România şi una dintre cele mai mari zece tranzacţii din economia locală.
Ambiţia noului acţionar al Profi este să ducă reţeaua la afaceri de un miliard de euro în acest an în condiţiile în care lanţul de magazine este cel mai extins din România ca număr de unităţi, iar noul acţionar a continuat în primul semestru politica de expansiune atât în mediul urban, cât şi în zona rurală. Pariul pe rural este un atu al Profi în competiţia din retailul modern.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
Unde se duc profiturile record făcute de bănci în România? Aproape 1 mld. de euro vor fi trimişi în Austria, Franţa şi Italia. Câţi bani rămân în România
-
Cum a devenit România un hub pentru centrele de tehnologie ale marilor companii internaţionale, de la Mega Image, Lidl şi Metro la Hornbach, H&M şi Estee Lauder
-
Semnal de alarmă pentru execuţia bugetară: deficitul a crescut până la 2% din PIB pe primul trimestru
-
Ce se mai întâmplă în agrobusiness. Cu programe de „plombare“ rămânem cu deficitul uriaş în industria alimentară. Avem nevoie de bani pentru investiţii în procesare
-
Claudiu Aron vrea să aducă turişti japonezi şi chinezi la hotelul Alpin din Poiana Braşov
-
Bursă. Perioada de raportări pentru T1/2024, începută mâine de OMV Petrom. Urmează BRD SocGen, TeraPlast şi emitentul BVB
-
Adrian Vasilescu, BNR: Ce crede lumea despre educaţia financiară
-
ZF Cum creştem industria alimentară românească. Anomaliile din industria alimentară: suntem pe primele locuri în UE în agricultură, dar importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia. Cum întoarcem roata? „Industria alimentară trebuie să devină sector prioritar, să fim ajutaţi să facem investiţii“
-
ZF Tech Day. Sorin Cosmescu, EXE Software: Într-un an complicat ca 2023 am reuşit să creştem businessul cu 9%, iar pentru anul acesta ne-am propus un avans de peste 10%. Vedem o cerere mai mare pentru soluţii de tip business intelligence. Avem mai multe solicitări din România decât din străinătate
-
ZF Investiţi în România! Daniela Burcă, COO la Prysmian: Investim în creşterea producţiei la Slatina, dar şi în cercetare-dezvoltare şi într-un centru de IT în România. „Avem peste 50 de posturi deschise pe partea de IT şi vrem să ne atragem colegi aici.“
-
Urmează CFA CEE Investment Conference la Bucureşti. Joi, 9 mai, comunitatea CFA se întâlneşte cu mediul de business şi cu autorităţile publice din Europa Centrală şi de Est pentru a dezbate viitorul regiunii
-
Educaţie, stil de viaţă şi wellness. Elevii români, campioni mondiali la robotică: Două echipe româneşti au ajuns în finala Campionatului Mondial de robotică FIRST din SUA şi au jucat una împotriva celeilalte, disputându-şi titlul suprem
-
Antreprenori locali. Cum a reuşit un antreprenor ca în opt ani să dezvolte un grup cu 40 de restaurante şi afaceri de 15 milioane de euro în 2023? Tomcat Hospitality operează branduri precum Treevi Pizza al Taglio, Fabrica de Ciorbe şi Sagakura
-
Afaceri de la Zero. Stup Edition. Ciprian Isacovici creează mobilă transformabilă sub brandul Extensio Mob şi ajută oamenii să îşi eficientizeze spaţiul din casă. „Vreau să le transmit oamenilor că pot să trăiască într-un apartament de două camere cu confortul de la trei camere“
-
CFA: Încrederea în economie creşte pe termen scurt, dar sunt multe îndoieli legate de viitor. Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 53 % în următoarele 12 luni