Antreprenorii care s-au înscris în programul guvernamental Start-Up Nation au depus până în prezemt documente pentru 862 deconturi, ceea ce înseamnă că beneficiarii care au semnat acorduri de finanţare au finalizat achiziţia, informează Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.
„Dintre acestea, 595 au fost aprobate la nivelul agenţiilor, 453 au fost plătite, 142 sunt în certificare (vizita la faţa locului) la băncile partenere şi 267 în verificări şi clarificări în cadrul agenţiilor teritoriale”, informează reprezentanţi ai ministerului.