ZF 24

Avertismentul analiştilor financiari: Euro va depăşi 5,05 lei până în noiembrie 2024

Avertismentul analiştilor financiari: Euro va depăşi...

Autor: Roxana Rosu

26.11.2023, 01:24 844

Analiştii financiari membri ai CFA România estimează o inflatie de 6,28% pentru orizontul de 12 luni (noiembrie 2024), prognoză în scădere faţă de exerciţiul anterior, în paralel cu deprecierea leului, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni fiind de 5,0097 lei pentru un euro, iar pentru un euro pentru orizontul de 12 luni de 5,0541 lei/euro.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut în luna octombrie, (cu 5,6 puncte) la valoarea de 53,0 puncte. Această situaţie s-a datorat creşterii ambelor componente ale indicatorului, atât al conditiilor curente, cât şi al anticipatiilor.

În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, 47% dintre participanţii la sondajul CFA anticipează o scădere a acestora, în timp ce tot 47% dintre participanţi anticipează o stabilitate în următoarele 12 luni.

De asemenea 58% dintre participanţi consideră că preţurile actuale sunt supraevaluate, iar 29% că sunt corect evaluate.

“Anticipatiile de reluare a creşterii economice în 2024 pe fondul majorărilor de cheltuieli publice probabil au condus la sporirea încrederii în economie. De asemenea, procesul dezinflationist va continuă, însă într-un ritm mult mai lent, rată inflaţiei fiind anticipată să rămână peste 6% la finalul anului viitor, principalul risc asupra procesului dezinflationist rămânând politică fiscală.”, a precizat Adrian Codirlaşu, Vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

În cazul deficitului bugetului de stat anticipat pentru acest an, valoarea medie a anticipaţiilor este de 5,6%.

Pentru anul 2023 valoarea anticipată de creştere a PIB real este de 2%.

Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 53% în următoarele 12 luni.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO