Dacă ar fi ca producţia culturală să fie statutul unei ţări, atunci filmul Ida, regizat de de Pawel Pawlikowski, arată exact care este locul Poloniei în Europa şi în lume. Aventura cinematografică în alb şi negru a iniţierii unei tinere călugăriţe în tainele vieţii a câştigat anul acesta Oscarul pentru cel mai bun film.
Pawlikowski a dus astfel mai departe, şi foarte sus, o industrie a cărei istorie începe înainte de Primul Război Mondial.
Polonia a livrat peste 40 de filme anul trecut. De când a fost înfiinţat Institutul Polonez de Film, în 2005, producţia medie de filme poloneze este de 40-50. Bugetul mediu este de 4 – 4,5 mil. zloţi (1,12 mil. euro). Institutul de Film este cea mai mare sursă de finanţare pentru industria cinematografică poloneză, ajutată şi de o puternică reţea de finanţare locală. Cei mai importanţi parteneri de coproducţie ai Poloniei sunt Germania, Franţa şi Cehia, potrivit Film New Europe Association.
Polonia are peste 1.000 de cinematografe, dintre care 80% aparţin lanţurilor de cinema multiplex. În 2014, numărul de titluri distribuite a depăşit 240, iar primele trei locuri în box office au fost ocupate de producţii poloneze.
Oameni precum Kazimierz Prószynski şi Bolesnaw Matuszewski construiau, prin montaje scurte şi mute, pionieratul filmului poloney la sfârşitul secolului XIX, scrie The Guardian. Prószynski a fost, de asemenea, şi un pionier-inventator al aparatelor de înregistrat imagini în miscare. El a devoltat în 1894 un aparat numit pleograf, iar în 1909 o camera de filmat comprimată.
Legenda spune că tradiţia filmului polonez s-a născut odată cu premiera lui „Prima dată a lui Antos la Varşovia“, regizat în 1908 de cel care a jucat şi rolul principal, Anton Fertner, un actor de teatru devenit apoi primul star de film polonez. El poate fi văzut, bătrân, în Ksiazatko (1937) şi Gehenna (1938).
Primul regizor polonez care a lăsat o amprentă semnificativă în istoria cinematografiei este Wladyslaw Starewicz, a cărui moştenire etnică subliniază dificultăţile politice ale Poloniei din acea perioadă. Născut la Moscova din emigranţi din vechi teritorii polono-lituaniene înglobate în Imperiul Rus, Starewicz a crescut în oraşul lituanian Kaunas. S-a întors la Moscova pentru a lucra la filemele lui inovative cu insecte. Printre titlurile notabile figurează „Răzbunarea cameramanului“ (1912) şi … „Crăciunul Insectelor“.
Revoluţia l-a forţat să fugă în Franţa, unde şi-a deschis propriul studio şi şi-a terminat capodopera „Povestea vulpii“, în 1930. Filmul a fost lansat abia în 1938.
Filmul mut polonez a lansat un alt star, care a profitat de avantajul internaţionalismului permis de absenţa dialogului. Este vorba de Pola Negri, născută Barbara Apolonia Chalupiec, o actriţă care a strălucit mai întâi în producţiile poloneye, apoi în cele germane.
În 1922 ea s-a mutat în SUA, unde a devenit una dintre cele mai mediatizate vedete de la Hollywood, jucându-se cu scandalurile şi cu aventurile de dragoste. Charlie Chaplin este una dintre cuceririle ei. Ziarele au numit-o „Regina Tragediei“.
Perioada interbelică, în care Polonia a obţinut independenţa, s-a tradus printr-un val masiv de filme naţionaliste, adesea adapătări ale unor surse literare.
Una dintre cele mai marcante figuri ale epocii a fost regizorul Henryk Szaro, student al maestrului teatrului Vsevolod Meyerhold. Szaro a regizat filme monumentale precum „Mocny Czlowiek“ (Omul puternic, 1929) şi s-a făcut remarcat şi în era filmului cu sunet. El a făcut drama faustiană Pan Twardowski în 1936. Evreu polonez, Szaro a fost omorât prin împuşcare în 1942 după ce armata nazistă a invadat Varşovia.
Haosul şi distrugerile aduse de cel de-al Doilea Război Mondial a însemnat că Polonia a trebuit să-şi reconstruiască de la zero şi să-şi reinventeze industria filmului. Ocupaţia sovietică a făcut ca filmul şi cinematografia să devină o afacere a statului. Directorul Film Polski, agenţia de producţie cinematografică a guvernului, a fost Aleksander Ford, un stalinist bine organizat care s-a alăturat Armatei Roşii în timpul răboiului. El poate fi văzut puţin timp pe un film tras în 1959 în timp cr filma „Cavalerii ordinului Teutonic“ (1950), replica antigermană a filmului Alexander Nevsky, de Eisenstein.
Toţi directorii respectabili din perioada postbelică au făcut cursurile Şcolii de Film Lódz, fondată în 1948. Unul dintre absolvenţi, Andrzej Wajda, a ajuns poate cel mai cunoscut nume din industria de film poloneză. El a fost un ucenic al lui Ford.