„Sistemul bancar este mult mai bine poziţionat decât acum un deceniu, este solid. Dar şi aşa, suntem cu arma la picior şi când e nevoie tragem. BNR e la datorie.“
Cristian Popa, membru în consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) din 2019, a declarat că pe termen scurt şi mediu ratele dobânzilor vor avea o tendinţă de scădere, cursul poate să rămână stabil, iar băncile pot să ceară lichiditate dacă au nevoie, mediul privat urmând să fie unul din factorii care pot contribui la relansarea economiei.
Cristian Popa, care a fost înainte de a ajunge în boardul băncii centrale director de investiţii la NN Pensii, cel mai mare administrator de pensii private din România, a fost prezent marţi 14 aprilie în cadrul celei mai mari videoconferinţe pentru antreprenori „Cum trecem împreună criza?“, organizată de Ziarul Financiar şi Banca Transilvania alături de Scandia Food.